287 de cereri pentru locuri de parcare au fost respinse

Vineri, 25 August 2023 12:32 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit Primăriei Galați, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în Micro 19 (zona 3B), Micro 39C (zona 8B) și Micro 20 (zona 2A), un număr de 287 de cereri au fost declarate respinse. Între acestea, se află 178 de dosare pentru care solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă, aceasta fiind o condiție de admisibilitate prevăzută de art. 10 din regulament. „Solicitanții pot depune contestații în te ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri galbene în care avertizează că valul de căldură care afectează vineri aproximativ jumătate de țară se va extinde sâmbătă și duminică pe tot teritoriul României. În cursul zilei de vineri, în vestul, sudul și sud-estul teritoriului, inclusiv în judeţul Galaţi, valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Tem ...
 * Dragă Cititorime, stimați pasageri și consumatori aflați la vagonul restaurant, rubrica noastră este garată la linia una și e gata să plece, lucru care n-ar trebui să mai mire pe nimeni! Se împlinește un an de când Germania a inaugurat primele trenuri cu hidrogen din lume. Sau cel puțin așa s-a lăudat, gen. Conductorii trenurilor cu hidrogen sunt chimiști absolvenți de Arte Plastice, care au pictat tabloul lui Mendeleev măcar o dată-n viață.* Si dacă tot l-am evocat pe ...

A crescut numărul de piloţi pentru canalul Sulina

Sâmbătă, 26 August 2023 13:00 | Publicat în Regional
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, din 11 august, după reuniunea la nivel înalt de la Galaţi, pe tema măsurilor pentru facilitatea transportului cerealelor din Ucraina, numărul piloţilor care navighează pe canalul Sulina a crescut. "S-au căutat soluţii prin care să creştem capacitatea de tranzit prin România a cerealelor, capacitatea de tranzit a canalului Sulina, pentru că acest canal rămâne singura modalitate de export care îndeplineşte toate criterii ...
Producătorii care asigură recolta plantaţiilor viticole cu soiuri pentru struguri de vin trebuie să depună cererile de plată pentru asigurarea recoltelor până pe 15 octombrie 2023, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cererile de plată se depun pentru anul financiar 16 octombrie 2023 - 15 octombrie 2024 (anul producţiei 2023) la Centrele Judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti.Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii ...

APIA eliberează adeverințele pentru crescătorii de animale

Sâmbătă, 26 August 2023 10:39 | Publicat în Regional
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru solicitanţii schemei de ajutor de stat din sectorul creşterii animalelor, aferentă perioadei 1 iulie - 31 decembrie 2023, care intenţionează să acceseze credite de la instituţiile bancare şi nebancare, în vederea finanţării activităţilor curente, a anunţat, joi, APIA. Pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023, APIA a încheiat convenţii cu instituţiile bancare şi nebancare, respecti ...

Fanteziile în exces necesită tratament

Duminică, 27 August 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă sunt păstrate într-o limită sănătoasă, fetișurile nu reprezintă o problemă pentru cineva Totuși, fetișurile pot lua ușor o formă obsesivă și se pot transforma într-o tulburare reală. Din punct de vedere clinic, diagnosticul pentru o tulburare fetișistă se pune după următoarele criterii: - pentru o perioadă de cel puțin șase luni, persoana are fantezii recurente, care generează excitare, îndemnuri sau comportamente care implică obiecte neînsuflețite sau o con ...

Fetișurile sexuale, picanterii sau patologie?

Sâmbătă, 26 August 2023 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Fetișismul sexual este un tip de parafilie, adică perversiune sexuală, în care obiectul afecțiunii îl constituie un lucru fără viață sau o parte a corpului cuiva. Practic, un fetiș este o excitare sexuală ca răspuns la un obiect sau o parte a corpului care nu este de obicei sexuală, cum ar fi pantofii, picioarele sau alte lucruri. Fie că vorbim despre o manifestare ușoară a fetișismului sau de o dereglare reală (tulburare psihologică), cauzele rămân încă neclare. Unii te ...

Cât costă mâncarea în Italia

Sâmbătă, 26 August 2023 13:00 | Publicat în TURISM
Italia este renumită pentru bogăția și diversitatea sa culinară. Bucătăria italiană este adorată în întreaga lume, iar Peninsula este faimoasă pentru produsele sale alimentare de înaltă calitate. Dar cât costă mâncarea de bază în Italia? În acest articol, vom explora unele dintre alimentele de bază pe care le găsești în casele italienilor și prețurile acestora. Pastele. Acestea reprezintă un aliment de bază în Italia și sunt disponibile într-o varietate largă de ...

Cetatea de Scaun a Sucevei. Călător prin țara mea (6)

Duminică, 27 August 2023 08:15 | Publicat în TURISM
Cea mai întinsă fortificație din Moldova mare, Cetatea de Scaun a Sucevei are o vastă întindere, fiind o cetate foarte interesantă. Pintenul de deal pe care a fost ridicată se află la o înălțime de 70 de metri deasupra orașului. De acolo vegheau ctitorul vodă Petru I Mușat și urmașii săi la tron asupra năvălirilor turcești, tătărești, poloneze sau ungurești.Prima atestare documentară a cetăţii, semnată de Petru I, datează din anul 1388.Cetatea era pătrată, cu latur ...
Pagina 929 din 1043