România ocupă locul 66 într-un top al ţărilor cu cele mai bune condiţii oferite mamelor, se arată în ultimul raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Această poziţionare ne plasează pe ultimul loc în UE, la distanţă considerabilă faţă de Ungaria (locul 51) sau Bulgaria (locul 44). În plus, România este depăşită în topul global de state cu posibilităţi relativ mai mici, precum Belarus (locul 25), Serbia (locul 35) sau Muntenegru (locul 42). Dintre cele 179 de state inclu ...

Adevăr în procente acceptabile?

Miercuri, 24 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pe vremea când Robert Turcescu părea să fie un Robespierre al presei, dându-le bile sută la sută negre sau albe politicienilor invitaţi în emisiunea lui, l-am întâlnit la Galaţi, unde şi-a lansat o carte. Mi-a relatat atunci că în adolescenţă familia sa fusese spionată chiar de tânărul Virgil Măgureanu. Cu atât mai straniu mi se pare să-l văd acum „predându-se” spăşit, ca ofiţer sub acoperire, spion care va să zică… O victimă care a învăţat de la călău cu ...

Constituţia când o anulezi, domnule Bacalbaşa?

Vineri, 05 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
N-aş fi crezut, nici în ruptul capului, că spiritul grotesc al bolşevismului va mai reuşi să se aciueze vreodată în administraţia publică românească. Socoteam că fantoma aceea s-a risipit de mult şi că mecanismele democraţiei sunt suficient de puternice pentru a alunga dictatura şi fărădelegea. Uite că m-am înşelat! Ceea ce se întâmplă acum la Consiliul Judeţului Galaţi este semnul clar că şobolanii roşii trăiesc în continuare în canalizările politicii şi că, ...
* Presa franceză a salutat montarea regizorului şi jocul actorilor noştri Între 5 şi 27 iulie, cu o singură zi de pauză, la Avignon - oraşul cu 110 teatre la cei vreo 85.000 de locuitori ai săi - în sala „L’Atelier 44”, au jucat românii. Gălăţenii! Trupa Teatrului dramatic „Fani Tardini”. Pentru a treia oară la festival, acum, cu piesa: „Trei nopţi cu Madox”, de Matei Vişniec. În distribuţie au fost Dan Căpăţână, Florin Toma, Petronela Buda, Aurelian Bât ...

Malarie, te iubesc!

Marți, 12 August 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Baronul de Brăila, la Gheorghe Bunea-Stancu mă refer, este arestat de câteva zile la domiciliu, adică îşi va trimite soţia să-i cumpere presa (nu prea le are cu on-line-ul) şi nişte ţigări, asta în caz că fumează. Mă întreb unde o fi cazat, la parter sau la etajul întâi al vilei pe care o deţine... Şi dacă are voie să iasă în foişor, ca să facă un grătar, ca oamenii. Frustrant! * Brăilenii când vor pune de-o plimbare pentru preşedintele lor de Consiliu Judeţea ...
Stimate doamne şi domniţe, nu trebuie să vă gândiţi prea mult cu ce vă îmbrăcaţi mâine, pe 24 iunie. Ia, stilizată sau tradiţională, este obligatorie, sau, cum ar spune pasionaţii de fashion, este un „must have”! De ce? Pentru că pe 24 iunie, de Sânziene, se sărbătoreşte, pentru al doilea an consecutiv, Ziua Universală a Iei, iniţiată şi coordonată de prima comunitate on-line dedicată iei şi costumului tradiţional românesc, „La Blouse Roumaine”. Pentru că fr ...

Să ucidem profesioniştii cu pietre!

Sâmbătă, 15 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Omul potrivit, la locul potrivit. De câte ori aţi auzit acest dicton în ultimii ani? Aproape că n-a fost partid sau aspirant la voturi care să nu fi recitat, cu patos, această veche zicală românească. S-a rostit atât de des, încât aproape că şi-a pierdut valoarea. S-a demonetizat! Cine mai crede, în ziua de azi, în ideea că omul potrivit trebuie să fie la locul potrivit? Mai nimeni… Profesionistul deranjează. Şi totuşi, de unde această criză de încredere? Ce-i face pe ...
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a ciocnit ieri un pahar de şampanie cu reprezentantele sexului frumos din mass-media, şi le-a oferit flori şi bomboane, în avans de 8 Martie. Edilul a recunoscut că ideea a fost a Emanuelei Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei, dar a ţinut ca prin intermediul presei să le transmită tuturor femeilor din Galaţi „La mulţi ani şi multă, multă sănătate!”. ...
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, abrogarea articolului 276 din Codul penal, care incrimina fapta unei persoane care face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organe de urmărire penală a unei infracţiuni. Proiectul pentru abrogarea articolului 276 din Codul penal a fost adoptat cu 285 de voturi "pentru", 9 voturi "împotrivă" şi 35 de abţineri. Proiectul a fost iniţiat de George Scutaru, Alina Gorghiu şi Crin Antonescu şi semnată d ...
Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” şi Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” organizează, în perioada 4-5 aprilie, în oraşul nostru, al VII-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România, având tema "Presa Primului Rǎzboi Mondial". Conferinţa inaugurală va fi susţinută de academicianul Răzvan Theodorescu şi se intitulează De la “Televiziunea Liberǎ”, la televiziunea normală. 1990-1992  (conferinţ ...
Pagina 133 din 135