Pădurea din comuna Matca s-a umplut de copii, râsete și voie bună, joi, 14 aprilie, cei mici învățând din nou cu acest prilej că, ocrotind natura, se ocrotesc pe ei înșiși, exact cum se numește și proiectul educațional la care participă. Peste 60 de elevi, însoțiți de patru cadre didactice, de reprezentanți ai Direcției Silvice și ai primăriei din localitate, au plantat puieți de stejar, după care au ecologizat pădurea și marginea șoselei din zonă. Au strâns PET-uri de plastic, sticle, hârtii, cartoane și alte resturi aruncate de cei certați cu civilizația. "O acțiune reușită, la care copiii sunt foarte receptivi", au conchis silvicultorii gălățeni.
Micii ecologiști din Matca Scris de Cristinel Luca

