Finanţare pentru reabilitarea drumurilor din Cosmești

Finanţare pentru reabilitarea drumurilor din Cosmești
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

A fost aprobat proiectul de modernizare a drumurilor de interes local din comuna Cosmești, prin care se vor reabilita 7,1 kilometri de străzi. Obiectivul, inclus în Programul  Național de Investiții "Anghel Saligny", a primit o finanţare de 11 milioane de lei, diferența până la valoarea totală a lucrărilor, estimată la 12,3 milioane de lei, urmând să fie suportată de la bugetul local.

"Această investiție are şi o a doua parte, în care se vor moderniza încă 10 kilometri de străzi comunale, pentru care s-a organizat licitație, s-a stabilit executantul lucrării, dar pentru care încă nu s-a alocat suma necesară, 15 milioane de lei, de către Ministerul Dezvoltării", ne-a declarat primarul Ion Țuchiluș.

La Cosmeşti mai sunt pregătite două proiecte, unul pentru lucrări de canalizare în satul Cosmești Vale, în valoare de 13,5 milioane de lei, care va intra în finanțare în cel mai scurt timp, altul vizând reabilitarea termică a dispensarului și a căminului cultural din satul Furcenii Vechi, care așteaptă să primească finanțare în orice moment.

Citit 1242 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.