Rupt de beat, noaptea la volan

Rupt de beat, noaptea la volan
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Poliţiştii de frontieră din Galați au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism aflându-se în stare de ebrietate. Miercuri, 16 octombrie, în jurul orei 3.00, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de control, un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galați, a oprit un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 40 de ani. La control, oamenii legii au observat că bărbatul nu era coerent în vorbire și emana halenă alcoolică. A fost solicitat un echipaj al Poliției Rutiere Galați, în vederea testării cu aparatul etilotest. În urma testării, a rezultat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat,  şoferul fiind condus la Spitalul Județean Galați pentru a i se preleva probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. 

Citit 5031 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Octombrie 2024 17:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.