Șezătoare tradițională la Vameș, în curtea unei localnice (GALERIE FOTO)

Șezătoare tradițională la Vameș, în curtea unei localnice (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ziua de prăznuire a Sfântului Ștefan cel Mare, ocrotitorul spiritual al comunei Piscu, a fost organizată o șezătoare tradițională în curtea unei credincioase din Parohia Vameş, la care au participat, după cum aflăm de la părintele Rareş Bucur, Grupul vocal-folcloric „Glasul Odăieșilor”, primarul comunei Piscu, grupul catehetic de tineri al Parohiei Vames, grupul vocal nou înființat de femei din această parohie și mai mulți săteni dornici să redescopere frumusețea întâlnirilor tradiţionale din comunităţile din Lunca Siretului.

Şezătoarea s-a desfășurat într-un cadru autentic țărănesc cu obiecte vechi și covoare țesute la război. În cadrul șezătorii, la care au participat deopotrivă tineri şi vârstnici, activitatea pricipală a fost scărmănatul lânii, un frumos obicei, din păcate astăzi nemaiîntâlnit, chiar dacă în zonă există multe stâni, iar lâna, de obicei, se aruncă. De asemenea, au fost cântate cântece vechi populare culese de la bătrânii locului, au fost recitate poezii, totul într-o atmosferă autentic țărănească.

Toți participanții au fost îmbrăcați în frumosul port tradițional romanesc și s-au bucurat să admire și o parte din colecția proprie de ii prezentată de domna Ecaterina Hulea, din Odaia Manolache.

La final, toți participanții au servit din bucatele pregătite cu mult drag de gazda șezătorii.

Parohia Vameş va mai desfășura, pe parcursul vacanţei de vară, încă două șezători având ca activități principale coacerea de pâine și cozonaci la cuptor din cărămidă și lut și montarea unui război de țesut.

Galerie de imagini

Citit 680 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Iulie 2025 17:54

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro