Mii de gălăţeni şi-au CONSTRUIT VILE la Şendreni - Comuna care s-ar putea AUTOFINANŢA fără probleme

Mii de gălăţeni şi-au CONSTRUIT VILE la Şendreni - Comuna care s-ar putea AUTOFINANŢA fără probleme

Foto Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
6 comentarii


În timp ce multe dintre comunele gălăţene sunt neatractive pentru investitori şi fac eforturi colosale pentru a putea funcţiona în condiţii normale, nu în regim de avarie, aşa cum se întâmplă de multe ori, Şendreni se poate lăuda că are căutare nu doar în rândul agenţilor economici, care şi-au pus pe picioare afaceri în comună şi contribuie cu sume consistente la bugetul local, ci şi al gălăţenilor care locuiesc în oraş şi care, sătui de zgomot, betoane şi de clădiri reci şi gri, au ales să-şi ridice sute de vile la o aruncătură de băţ de municipiul Galaţi. Este drept că Şendreni are câteva avantaje, dar esenţiale, datorită cărora are priză la agenţi economici şi persoane cu dare de mână: se află la doar 10 kilometri de municipiul Galaţi, iar accesul este extrem de facil în zonă, datorită drumului naţional 2B, care traversează comuna. Totodată, unitatea administrativ-teritorială se află la doar 30 de kilometri de Brăila şi nu puţini sunt cei care aleg să meargă în oraşul vecin pe ruta DN 2B şi nu pe dig.

„Datorită agenţilor economici din zona noastră şi încasărilor de la bugetul local, noi ne-am putea asigura singuri cheltuielile, dacă am avea autonomie”, ne-a declarat primarul comunei Şendreni, Paul Cristea. O afirmaţie care este rostită extrem de rar de către un ales, cu atât mai puţin din judeţul nostru.

Cartierele noi au început să se ridice după 1997

Vilele în cartierele nou înfiinţate ale comunei Şendreni au început să se ridice după 1997. În acel an, potrivit lui Paul Cristea, care se află la cârma Primăriei din anul 2000, au fost acordate primele loturi de casă, 300-400 la număr, după care s-au acordat până la 1.200 de loturi, prin concesiuni, în etape, până prin perioada 2010 - 2012.

Conform alesului, gradul de ocupare este de 80 la sută, însă, la sfârşitul săptămânii trecute, la vizita noastră în comună, echipe de muncitori încă lucrau la construcţia caselor.

În foto, primarul comunei Şendreni, Paul Cristea

„Cartierele nou-înfiinţate au lotizate terenuri de 500 de metri, altele de 700, iar altele de 1.000 de metri. Vă daţi seama că acestea necesită străzi, sunt late, pietruite. Este praf vara, spun unii dintre cei care locuiesc în aceste „cartiere”, cum sunt denumite zonele cu vile. Însă oamenii trebuie să înţeleagă că trebuie făcute toate într-o ordine firească, să nu ne batem joc de banul public. Aici, din păcate, avem o problemă: schema de funcţionare a Primăriei şi numărul de personal este direct proporţional cu numărul de locuitori cu domiciliul stabil în comună. Iar dumnealor, chiar dacă îşi fac casă aici, nu au şi domiciliul în comună, atunci nu pot să am în schema Primăriei un număr de angajaţi aşa cum ar trebui. Noi prestăm servicii chiar şi pentru cei care au domiciliul la Galaţi, numai că nu am personal. Legea îmi spune că pentru cei cu domiciliul stabil - 4.377, dar cred că mai sunt vreo 2.000 de oameni care nu şi-au făcut mutaţie încă. Noi prestăm activităţi pentru ei, dacă ar fi aşa, ne-am duce la 6.000 - 7.000 şi ne-am transforma în comună de gradul I. Sunt două entităţi distincte, la acest moment: cei care au venit de la oraş şi au alte standarde, alt nivel de trai şi cei din satul vechi, care au altă putere financiară şi alt standard de viaţă. Îmi vine foarte greu să îmbin activitatea şi cerinţele celor de acolo cu ale celor de aici. De exemplu, nu poţi să faci un sistem centralizat de strângere a gunoiului pe placul tuturor. Sunt dintre cei de la oraş care spun că, dacă se poate, să vină de trei ori pe zi cu maşina să le ia gunoiul, dar suntem o comunitate, un grup şi trebuie să îi împac şi pe unii, şi pe alţii. În sistem centralizat va trebui să fim şi la nivelul celor care au posibilităţi limitate. La fel şi cu apa şi energia”, a afirmat primarul din Şendreni.

Gaze, doar dacă există şi consumatori industriali

Totodată, alesul a spus că unii dintre gălăţenii care şi-au construit case în ultimii ani în comună îşi doresc, perfect justificat, să beneficieze de gaz, după cum am aflat şi noi chiar de la cei ce locuiesc în cartierele noi, însă demersurile făcute de Primărie nu au dat roade până în prezent. Asta, spune primarul, din cauză că operatorii au transmis că „investiţia nu se justifică”, întrucât nu există şi consumatori industriali, ci doar casnici, astfel că, la acest moment, încă se caută o variantă optimă în acest sens.

„Din păcate, fonduri europene pentru gaze nu sunt, pe extindere de reţele, iar cei care sunt proprietarii acestui serviciu, de transport şi distribuţie gaze, spun că numai cu consumatori casnici nu au niciun avantaj. În cartierul nou, cred că ar exista un grad de 70-80 la sută, care s-ar racorda, dar în zonele vechi mă îndoiesc că 30 la sută va avea posibilitatea. Este vorba despre sume cuprinse între 5.000 şi 6.000 de lei ca să se racordeze, nu mai punem la socoteală şi faptul că vor trebui să le şi plătească lună de lună”, a afirmat Paul Cristea.

Primarul din Şendreni ne-a spus că, la acest moment, nu mai există terenuri ce pot fi luate în concesiune pentru construcţia de case în noile cartiere.

Citit 18651 ori Ultima modificare Joi, 14 Ianuarie 2016 00:15

6 comentarii

  • postat de Adrian Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 09:35 5.13.238.*** Link la comentariu
    0
    4

    Un primar incompetent, sau mai bine zis (...)...o să auzim de el la DNA..de canalizare ce sa mai zic, gazenu..dă vina pe noi că nu ne permitem, să aducă el teava ăn zonă si o sa se convinga,,,,e clar, a inceput campania si la Sendreni, mai vrea un mandat...in 3 mandatenu a facut nimic pentru noi

    Raportează
  • postat de 781 Duminică, 17 Ianuarie 2016 17:31 98.193.216.*** Link la comentariu
    4
    8

    scapi de betoane zgomot s traffic si te muti la Sendreni la doi pasi de combinat....desteapta mutare.Adevraul ca primarul asta are o fata buna rau , Iulia......dar nici nevasta-sa nu-i lucru rau....

    Raportează
  • postat de Tica Miercuri, 13 Ianuarie 2016 19:53 5.12.240.*** Link la comentariu
    4
    23

    Numai case de gabori cinstiti acolo :)))

    Raportează
  • postat de luke Miercuri, 13 Ianuarie 2016 13:12 89.137.225.*** Link la comentariu
    18
    9

    Incep sa apara invidiosii:))

    Raportează
  • postat de coruptia naste monstriii Miercuri, 13 Ianuarie 2016 10:26 5.13.183.*** Link la comentariu
    10
    12

    da si eu am construit vila akolo dar nu am declarat tot spatiul am facut smenuri cu cei de la cadastru si akum platesc o taxa mai mica la anaf

    Raportează
  • postat de hoti de fier vechi Miercuri, 13 Ianuarie 2016 02:03 5.13.183.*** Link la comentariu
    5
    36

    traiasca halda de zgura...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.