Înfiinţat graţie unui proiect guvernamental, Căminul de bătrâni din Măstăcani este singurul care a supravieţuit în această zonă a judeţului după ce toate celelalte aziluri construite şi dotate cu bani de la Guvern s-au închis. Finanţarea acordată anual de Primăria Măstăcani a permis căminului să-şi continue activitatea.
După cum am aflat de la Iuliana Donose, administratorul căminului încă de la înfiinţare, din 2006, în prezent aşezământul este ocupat la capacitate maximă, dar continuă să vină cereri din partea bătrânilor care ar avea nevoie de îngrijire: „Căminul este prevăzut pentru 15 locuri, dar în urma controlului de la Asistenţă Socială ne-au zis că într-o cameră ar fi spaţiu mai puţin şi am scos un pat. Suntem la capacitate maximă, două persoane fiind în spital. Ieri ne-au sunat de la Tuluceşti, alaltăieri am primit alte trei pentru internări. Le-am spus să trimită cereri, dar le-am explicat că doar pe cale naturală se eliberează locuri, că de plecat, nu pleacă nimeni! Nu sunt locuri! Nu primim cereri doar din Măstăcani, ci şi de la Fârţăneşti, Folteşti. Suntem singurii din zonă. Problema a fost nu doar finanţarea căminelor, ci şi faptul că Ministerul Muncii a impus standarde stricte, controale riguroase, care i-au făcut pe mulţi să se lase păgubaşi. Noi asigurăm cazare, masă, îngrijire, igienă. Fiecare are medicamentele în funcţie de afecţiunile de care suferă, dar avem de la Primărie un set de medicamente pentru uz obişnuit. Avem protocol cu medicul de familie şi asistentul comunitar care, ori de câte ori este nevoie, vin şi îi îngrijesc”, ne-a declarat Iuliana Donose.
Dorul apasă mai greu decât boala
Administratorul căminului spune că unii bătrâni mai ţin legătura cu familia, alţii sunt părăsiţi. „Noi încercăm să mai refacem legăturile. Mai sunăm pe unde avem numere de telefon, cu asistentul social din comună. De exemplu de la Folteşti avem o bătrânică venită de curând, cu probleme familiale, şi am încercat să vorbim cu asistentul social din comună pentru a ne pune în legătură cu familia. O nepoţică de la Bucureşti a dat semne că ar vrea să vină să ia legătura cu bătrâna”, spune Iuliana Donose.
Iuliana Donose este administratorul căminului încă de la înfiinţarea instituţiei
A rămas în istoria căminului povestea cu final fericit a unei bătrâne care şi-a recăpătat vederea graţie unei operaţii suportate de Primărie. A fost un moment emoţionant pentru toţi când, după intervenţia chirurgicală, bătrânica a spus că pe masă sunt crizanteme galbene! O încercase cumplit viaţa: „Avea doi băieţi, dar la beţie s-au certat şi unul l-a omorât pe celălalt. După ce a ieşit din închisoare, băiatul a cerut să o ia pe bătrână acasă. Anul trecut a plecat. A stat zece ani la noi”, îşi aminteşte Iuliana Donose.
Ce spun asistaţii
„Sunt aici de o lună şi e foarte bine! E o curăţenie exemplară, iar de îngrijire şi mâncare ce să spun, jos pălăria! Un bărbat care munceşte toată ziua la coasă, nici acela nu poate s-o mănânce toată! Avem respect de la doamna directoare, de la doamnele bucătărese. Ne împăcăm foarte bine, nu am ce să comentez”, ne-a mărturisit Maria Hogea, una dintre asistate.
„Sunt aici de opt luni, şi mă simt bine! Ce să-i facem, e greu cu bătrâneţea! Păi am plecat pe 90 de ani! Nu prea mai văd şi mi-i greu!”, ne-a spus altă bătrânică.
„De 11 ani sunt aici! E bine că-mi găsesc de treabă!”, ne-a spus un bătrân despre care am aflat că, doar cu o zi în urmă, lucrase în grădina căminului, la scos fasolea, şi apoi a desfăcut păstăile pentru sămânţa necesară anului viitor.
Sala de mese a căminului de bătrâni din Măstăcani:
