
George Marinescu
Protecție pentru consumatorii vulnerabili
Joi, 16 Septembrie 2021 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Parlamentarii au votat legea la începutul lunii și au stabilit ca prevederile să se aplice de la 1 noiembrie 2021. Actul normativ prevede creșterea venitului mediu lunar până la care se acordă ajutorul de încălzire de la 810 la 1.386 lei/persoană în cazul ...
Finanțări prealocate în noul Program „Anghel Saligny”
Joi, 16 Septembrie 2021 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fiecare unitate administrativ-teritorială va avea prealocată finanţare minimă pentru cel puţin un proiect eligibil, în limita sumei prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
"Pentru a evita creşterea disparităţilor şi pentru a asigura coeziunea teritorială, fiecare unitate administrativ-teritorială va avea prealocată finanţarea minimă pentru ...
CNSU propune introducerea certificatului verde COVID
Joi, 16 Septembrie 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, printr-o nouă hotărâre, propunerea privind obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la activităţi economice din anumite domenii, în localităţile unde rata de incidenţă este mai mare de 3 şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori, iar decizia finală privind această măsură va fi luată într-o şedinţă de guvern.
Astfel, se stabileşte permiterea desfăşurării unor activităţi din anumi ...
Din nou, cifre în creștere ale pandemiei de COVID-19, la nivel național: Peste 4.000 de cazuri de infectare, în 24 de ore
Miercuri, 15 Septembrie 2021 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Până miercuri, 15 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.130.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 1.070.645 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.004 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților ...
Președintele ar putea rezolva criza politică în 15 minute
Miercuri, 15 Septembrie 2021 18:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis poate să rezolve criza politică astăzi, având toate instrumentele la dispoziţie în acest sens şi obligaţia constituţională să se implice, a declarat, miercuri, liderul PNL, Ludovic Orban. Potrivit acestuia, în prezent, "coaliţia este într-o pauză de luptă".
"Preşedintele poate să rezolve criza astăzi. Are tot ce îi trebuie la dispoziţie pentru soluţionarea crizei şi este apanajul său constituţional, este obligaţia sa constituţională să ...
PSD dorește plafonarea prețului la energie
Miercuri, 15 Septembrie 2021 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose, a declarat miercuri că social-democraţii vor depune în Parlament un proiect de lege privind plafonarea preţului la energie.
"PSD va depune astăzi sau mâine un proiect de lege privind plafonarea preţului la energie în România. Principiile de bază sunt următoarele: plafonarea pentru şase luni a preţului la o medie pe ultimele şase luni, de la momentul intrării în vigoare a legii. Va fi creat un fond la Ministerul Energiei care să compenseze pi ...
Dovezi ale imunizării, în centrele sociale
Miercuri, 15 Septembrie 2021 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Furnizorii de servicii sociale publici și privați au obligația de a solicita personalului din centrele rezidențiale dovada vaccinării, rezultatul unui test negativ sau dovada trecerii prin boală în ultimele șase luni, potrivit unui proiect de ordonanță ce a intrat miercuri, în primă lectură, în guvern.
Costurile testării se suportă de către angajat, iar în cazul în care vaccinarea nu a avut loc din motive medicale, costul e suportat de către DSP.
Neprezentarea dovezilor duc ...
Modernizarea Blocului PEXCO din Micro 39
Joi, 16 Septembrie 2021 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit unei postări de pe propria pagină de Facebook, primarul Ionuț Pucheanu anunță modernizarea Blocului PEXCO din cartierul Micro 39.
”Pentru acest bloc am prevăzut realizarea a 38 de apartamente și a zece garsoniere, prin recompartimentarea spațiului existent. De asemenea, vor fi lucrări de anvelopare și zugrăveli, lucrări de înlocuire a tâmplăriei, a instalațiilor de alimentare cu apă și a instalației termice, dar și lucrări de reparații și de refacere a trotuare ...
Paul Cristea a preluat atribuțiile funcției de prefect
Joi, 16 Septembrie 2021 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Subprefectul liberal Paul Cristea a preluat în urmă cu câteva zile atribuțiile funcției de prefect al județului.
Practic, după demiterea tuturor prefecților nominalizați de alianța USR PLUS, mutare făcută săptămâna trecută de Cabinetul Florin Cîțu, conducerea instituției din strada Domnească nr. 56 a rămas vacantă. De altfel, într-o scurtă conferință de presă susținută vineri, la Galați, premierul a declarat că ”subprefecții sunt foarte buni”.
Ca o confirmar ...
Alte restricții de circulație în municipiu
Miercuri, 15 Septembrie 2021 14:45 | Publicat în AUTO
Primăria municipiului Galați informează că, începând de miercuri, 15 septembrie, având în vedere lucrările de asfaltare a străzii Milcov, traficul rutier se va modifica în interiorul Pieții H.M. Berthelot, partea de sud, în vecinătatea Colegiului Tehnic ”A. Vlaicu”.
Astfel, se va circula în ambele sensuri pe strada Milcov, pe partea dreaptă de deplasare, direcția dinspre Drumul de Centură, începând din dreptul Colegiului Tehnic Energetic „Paul Dimo”. În interiorul P ...