Staţi mai încoace, scoateţi lacrimi... vine trenul tocmai de-atunci, zvârliţi cu flori în calea lui, vine cu ea: soprană lungă, fără moarte, miră moldavă şi cu irişi amărui! Stârniţi vioare, păsări calde, păsări lire, stârniţi cuvinte care-atât au aşteptat, porniţi săruturi... spuneţi: doamne, cum coboară încet, mereu, din viitorul celălalt! Aduceţi pâine, sare, vin, aduceţi mire, şi curcubeu mai drept, şi curcubeu mai strâmb... şi-n ceastă clipă sacrosa ...

Vă rog frumos, vă rog foarte frumos, porniţi filarmonica şi fiţi gata de mare bucurie: iat-o, vine, sigur o aude şi o vede fiecare cum se apropie pe sus şi pe jos tocmai când credeam că nu va fi să mai fie atâta frumuseţe în atât de mult nimic în mişcare! Vă rog mult, vă rog foarte mult, zvârliţi cenuşiul din ochi şi din toate veşmintele pe care le-aţi purtat atâta vreme şi pe care nu mai vreau să le ştiu şi să le ascult foşnindu-se şi trăncănindu-se cum cuvin ...

Se zice că toată lumea iubeşte florile, dar eu nu cred. Nu cred, fiindcă în fiecare zi se demonstrează contrariul. În fiecare zi văd cum se înfăşoară şi cum se desfăşoară cel mai stupid comerţ de pe pământ: comerţul cu flori moarte. Cu flori ucise, adică. În fiecare secundă, undeva, pe planeta asta, şi ea cu sufletul la gură, cineva, un criminal, adică, ucide atâtea şi atâtea miliarde de corole. Le taie din locul naşterii şi menirii lor. Le taie cu un sadism greu d ...

Şi dacă nimeni nu-şi mai poate-aduce-aminte ce am făcut când n-am făcut altă ceva... să înflorească dumitriţe pe morminte şi lumânări şi licurici din steaua mea!   Din când în când, s-o iscodească şi pe mama... ea ştie bine ce-am făcut, ştie mai mult decât credeam când flutura pe deal năframa şi eu plecam cu trenul timpului pierdut!   Din când în când, să-l iscodească şi pe tata... el ştie tot ce n-am făcut când am făcut altă ceva decât cu mintea ...

În staţia de la Teatrul "Fani Tardini" câţiva călători se uită spre stânga, poate vin mai repede autobuzele de care au trebuinţă. Eu nu mă uit, fiindcă, astfel, nu pot scoate fiinţele şi lucrurile din mersul lor ne/firesc. În staţia asta locuieşte respectuos un stâlp de iluminat publicul. Acest stâlp poate fi citat ca martor în toate procesele publice intentate celor care merită judecaţi, dacă, bineînţeles, nesimţirea ar fi chemată să dea oleacă de socoteală, vreoda ...

Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu ştiu să am şi nu ştiu să păstrez nici o iubire! mi s-a dat cu vârf şi îndesat, cu asupra de măsură, cu nemiluita...însă nu stă la mine, fuge de mănâncă cerul şi pământul, fuge ca dracul de tămâie, fuge ca lumina când cel de sus trimite întunericul în control!...O deşteaptă (doamna 13) m-a convocat la umbra unui hectar de greieri, licurici şi nu-mă-uita să-mi arate Q.E.D... să mă înveţe ce tre ...

Moto: "se surpă dorul. marginile lumii             (menghine reci) s-apropie de mine...             iar vine toamna. iarăşi mor salcâmii.             dar panta rhei tot panta rhei rămâne"                                                 (anonim folk)   nu ştiu ce sunt. nu ştiu nici unde sunt. nu mă ascund. şi totuşi mă ascund. parc-am furat. şi parcă fur mereu. ce greu curat. şi ce posibil greu.   tu ...

Poeziei mele nu-i lipseşte nici un nasture, poezia mea nu umblă cu fermoarul descheiat, poeziei mele nu-i lipsesc ipocriţii şi sperjurii, poezia mea se fereşte de lauri şi matostat!   Poezia mea nu poartă cămaşă cu guler murdar, nici pantalon destrămat a la mocofanul mărunt, nu scuipă pe stradă, nu face nici o politică, nu se dă nici în stambă, nu se dă nici la fund!   Poezia mea face lumină şi ordine, chiar dacă este înconjurată de mizerabili şi de impostori... chiar ...

Mă uit la hărmălaie şi mă crucesc. Dacă tot nu mă pricep să "dansez", mă hotărăsc să recit "Cântec şoptit", una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, scrisă de Zaharia Stancu. "Cântec şoptit" tare. Urlat, adică. Să se audă. Să audă toţi "dansatorii" ce minuni se ascund în spatele cuvintelor, în farmecul Limbii Române. Aşadar, îmi iau inima în dinţi, o scrâşnesc puţin, şi încep să strig: "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea ...

Văd că vin sau cred că vin/ înspre veci şi-nspre amin... văd că toate vin pe rază/ şi încet-încet s-aşează mai încolo, mai încoace,/ drept în linişte şi-n pace, în des/cântec mult şi bine.../ numai mama nu mai vine!   Văd că sunt sau cred că sunt/ în eternul meu mărunt cel mai mare şi mai mare.../ gândul meu habar nu are cum că totu-i fals şi glumă/ într-un "bulgăre de humă"... cum a zis Ion pe-o Creangă/ de cireş, de treacă-meargă!   Văd că stau sau cre ...