Obținerea avizelor de mediu întârzie investiţiile în comunele gălăţene
Vineri, 09 August 2024 19:00 | Publicat în Regional
În ultimii ani s-a constatat o creștere notabilă a investițiilor cu fonduri europene şi guvernamentale. Dar la fel de mult au crescut şi nemulțumirile legate de faptul că obținerea avizelor de mediu întârzie foarte mult implementarea acestor proiecte. În cursul unei documentări făcute la Vânători, am constatat că există proiecte care trenează de mai mulți ani, iar edilul acuză că tocmai aceasta este cauza.
Primarul din Vânători acuză întârzieri mari
"ÃŽn cazul ambelo ...
Încep protestele în primăriile din comune
Joi, 14 Martie 2024 19:59 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan. Mai exact, salariaţii vor ţine o grevă de avertisment de două ore, zilnic, iar în restul programului vor fi în grevă japoneză, prin metoda excesului de zel, potrivit Agerpres.
"Astăzi am depus notific ...
Microbuze electrice pentru trei comune din nordul județului
Miercuri, 25 Octombrie 2023 11:00 | Publicat în Bani Europeni
Trei microbuze electrice, achiziÈ›ionate cu fonduri europene din Planul NaÈ›ional de Redresare È™i Reziliență, vor ajunge în nord-estul judeÈ›ului, pentru a transporta elevi. AchiziÈ›ia se realizează în cadrul unui parteneriat între comunele Suceveni, VlădeÈ™ti È™i BălăbăneÈ™ti. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de AchiziÈ›ii Publice, contractul a fost atribuit firmei Pacific Tur, cu "cel mai bun raport calitate-preÈ›". Valoarea finală a contractului este de 2.970.000 de lei fÄ ...
Comune gălățene cu "tradiție" în materie de șomaj
Marți, 10 Octombrie 2023 20:00 | Publicat în SATUL
Mediul rural din județul Galați pare să se fi transformat într-o veritabilă "capcană" socială, în condițiile în care aici se regăsesc cele mai multe persoane fără locuri de muncă. Spre comparație cu mediul urban, numărul de șomeri din comunele gălățene este de peste cinci ori mai mare, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Practic, unele dintre comunele gălățene au ajuns să "concureze" în materie de șomaj cu o ...
Microbuze școlare noi pentru trei comune din județ
Duminică, 10 Septembrie 2023 06:30 | Publicat în SATUL
Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a participat, în această săptămână, alături de autorități publice locale din 41 de județe, la ceremonia de predare-primire a 110 autovehicule destinate exclusiv transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat. Microbuzele, dotate cu 16+1 locuri pe scaune, vor deservi comunitățile din mediul rural, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor, printre care și com ...
Consultații medicale gratuite în comunele judeţului. Noi să fim sănătoşi...
Duminică, 27 August 2023 08:40 | Publicat în Regional
Într-o lume a promisiunilor, simțim cu toții nevoia de certitudine, a unui început și ar trebui să recunoaștem meritul oricărei inițiative benefice venite din partea formațiunilor politice, ONG-urilor și de dorit instituțiilor guvernamentale/locale. Mens sana in corpore sano (minte sănătoasă într-un corp sănătos) - un dicton clasic pe care toți diriguitorii acestei țări îl cunosc, dar aleg să îl ignore din cauza lipsei de empatie manifestată față de binele cetățeni ...