Polonia solicită Germaniei despăgubiri de război

Duminică, 01 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele polonez Andrzej Duda, care a susţinut un discurs duminică la cea de a 85-a comemorare a invadării Poloniei de Germania, a cerut din nou compensaţii din partea Germaniei pentru pagubele suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează dpa."Iertarea şi recunoaşterea vinei sunt una, reparaţiile pentru pagube sunt alta", a spus Duda în micul oraş polonez Wielun, care, la momentul respectiv, se afla în apropierea frontierei germano-poloneze. "Iar chestiunea n ...

Atacurile de lupi, tot mai frecvente

Joi, 08 August 2024 15:45 | Publicat în Regional
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a aprobat pentru luna iulie despăgubiri de aproximativ 50.000 de lei persoanelor din judeţul Buzău care au înregistrat pagube din pricina animalelor sălbatice, constatându-se faţă de anii precedenţi o frecvenţă mai mare a atacurilor de lupi. "Au fost atacuri destul de frecvente, în ultimul timp s-au intensificat atacurile de lup, nu erau până anii trecuţi (...) Au atacat la stână, în afara localităţii, nu în zone locuite. De atacuri ...
Statul român este implicat în 12 mari litigii de arbitraj internațional, în derulare, cele mai multe aflându-se pe rolul Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale de la Washington (ICSID), spune Ministerul Finanțelor, la solicitarea HotNews.ro. Cea mai mare miză, de două miliarde de dolari, o are un proces din industria cinematografiei. Cele mai multe litigii internaționale sunt la ICSID Washington, acolo unde România a câștigat recent cazul legat de Roșia Montană. Majoritatea pro ...
Reforma pieței de energie din Uniunea Europeană trebuie însoțită inclusiv de acordarea de despăgubiri financiare pentru industriile și cetățenii care au fost victimele practicilor înșelătoare care au avut drept efect facturi mincinoase la energia electrică și la gazele naturale, a declarat eurodeputatul gălățean Dan Nica, în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European. Noul cadru european privind piața de energie a fost luat în discuție după ce prețurile la electricitate ...

Preotul care a ucis trei oameni de Paște, scăpat de acuzații

Duminică, 18 Februarie 2024 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Magistrații Curții de Apel Galați au pus punct final procesului în cazul accidentului de circulație care a distrus vieți și familii, reprezentând cel mai grav eveniment rutier al anului 2018. Șoferul care a determinat coliziunea în care au fost răniți zece oameni, dintre care trei mortal, a scăpat de o parte din acuzații în cursul apelului, finalizat la aproape șase ani de la fatidica zi. Mai mult, instanța a înjumătățit și toate despăgubirile civile stabilite de Judecăt ...
Companiile de asigurări au achitat despăgubiri de peste 119,2 milioane de lei în baza asigurărilor pentru locuinţe, în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu 61% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), citat de Agerpres. Peste 83% din valoarea acestor despăgubiri (99,2 milioane de lei) au fost plătite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţ ...

Despăgubirea fermierilor afectați de secetă

Luni, 15 Ianuarie 2024 13:44 | Publicat în ECONOMIE
Discuțiile de la Ministerul Agriculturii cu o delegație a fermierilor s-au finalizat, sâmbătă, 13 ianuarie, cu încheierea unui proces-verbal, prin care MADR își asumă să sprijine o serie de măsuri solicitate de agricultoriPrintre altele, în cadrului documentului se arată că: "A fost creat fondul de risc din care s-a reținut un cuantum de 3 la sută, ceea ce reprezintă suma de 100 milioane de euro, după cum urmează: a) 40 milioane de euro din subvenții; b) 30 milioane de euro d ...
Numărul cererilor depuse spre plată anul trecut de Air Claim, companie care facilitează obţinerea de despăgubiri pentru pasagerii transportului aerian, s-a ridicat la 20.116, cu 76% mai mare raportat la 2022, iar sumele aprobate la plată de companiile aeriene au depăşit 2,983 milioane de euro, în creştere cu 107%, potrivit raportului de activitate al companiei, aferent perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2023. „Această sumă cuprinde exclusiv aprobările curente, fără a lua în ca ...
​Guvernul s-a întrunit luni și a adoptat în regim de urgență cadrul normativ privind gestionarea financiară a fondurilor UE nerambursabile aferente politicii agricole comune, alocate României. Potrivit Hotnews.ro, neadoptarea acestei ordonanțe ar fi întârziat plățile către fermieri depuse în 2023 și absorbția fondurilor UE, ducând la pierderi de circa 1 miliard de euro, se arată în nota de fundamentare. Plățile în avans către fermieri ar trebui să înceapă astăzi ...

Grupul Damen solicită despăgubiri statului român

Marți, 10 Octombrie 2023 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Grupul olandez Damen cere despăgubiri României pentru Şantierul Naval de la Mangalia, după ce, recent, compania a decis să rezilieze contractul încheiat în 2018 cu autoritățile române, potrivit unor surse citate de antena3.ro. În documentul de despăgubire înaintat de olandezii de la Damen Shipyards către statul român nu este specificată suma pe care aceștia o cer drept daune statului român. Însă, potrivit unor surse din interior, citate de antena3.ro, se pare că olandezii a ...
Pagina 2 din 3