Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și să semneze, în numele și pe seama municipiului Galați, un contract de credit în valoare de 150 de milioane de lei, cu Exim Banca Românească. Nu este prima dată când municipalitatea s-ar împrumuta de la aceast bancă. Banii sunt necesari pentru realizarea unor investiţii publice de interes local, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile necesare derulării proiectelor ...

Primăria anunţă restricţii de trafic pe bulevardul George Coşbuc

Sâmbătă, 12 Aprilie 2025 10:08 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 14.04.2025 – 18.04.2025, pe bulevardul George Coșbuc, tronsonul cuprins între strada Cpt. Vasile Panu și strada Dorobanți, vor avea loc lucrări de subtraversare pentru rețeaua de apă potabilă și canalizare, astfel încât se va adopta un regim de circulație rutieră restricționată pe câte un sens, cu devierea traficului pe sensul opus. „Ca urmare a restricționării traficului, este posibil să apară întârzieri în ...
Am scris într-unul din articolele publicate anterior că în filiala locală a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) activează membri ai acesteia cu domiciliul în Galați și localități ale județului, dar și unii stabiliți în alte centre culturale din țară (București, Bârlad) sau din Republica Moldova. Mai mult, expun în calitate de colaboratori mulți absolvenți ai instituțiilor de învățământ artistic superior, care aspiră la statutul de membri ai organizații, ...
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare a lucrărilor de realizare a obiectivului „Modernizare strada Domnească, tronson strada Gamulea - strada Gării, Montare bolarzi mobili”, vor fi închise circulației autovehiculelor următoarele intersecții: 1. Strada Universității c/c strada Domnească, în perioada 8-11.04;2. Strada Col. Nicolae Holban c/c strada Domnească, în perioada 9-11.04;3. Aleea Parfumul Teilor c/c strada ...

Lucrările în cartiere nasc întrebări

Sâmbătă, 05 Aprilie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu o dată, modul în care se execută lucrările de refacere sistem rutier și regenerare urbană în cartierele Galațiului au stârnit întrebări și sugestii.  O sesizare am primit pe adresa redacției din partea unui locuitor al străzii Alba Iulia: „Recent, zona a intrat în reabilitare și se pun deocamdată borduri. Însă partea estică a străzii sus menționate, cuprinsă între strada Tușnad și Podul Înalt, dispune de un spațiu care niciodată nu a fost amenajat în nic ...

Bombă de aviație, găsită în apropiere de mall

Joi, 03 Aprilie 2025 18:22 | Publicat în EVENIMENT
Lucrările de reabilitare care se desfășoară pe bulevardul George Coșbuc au scos din nou la iveală rămășițe ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Un proiectil în perfectă stare de funcționare a fost descoperit în această după-amiază de muncitorii care săpau pentru înlocuirea conductelor. A fost anunțat ISU Galați, care a trims la fața locului o echipă de pirotehniști. Specialiștii au constatat că este vorba despre un proiectil cu calibrul de 200 de mm, cu focos activ, ...
„Extinderea parcării cu heliport de la Spitalul Județean nu se mai face, pentru că terenul nu suportă greutatea construcției. De aceea s-au și abandonat lucrările... N-ați văzut că nu se mai lucrează de atâta vreme?”, este „informația” pe care pacienții sau aparținătorii lor au ocazia să o afle dacă ajung la instituția spitalicească. Afirmațiile au ajuns și la urechile noastre, motiv pentru care am încercat să aflăm care este realitatea. În fond, nu iese fum fă ...
Un nou amplasament a fost „atacat” de lucrări în imediata vecinătate a Aleei Comerțului din Piața Micro 19. La solicitarea noastră, administrația locală ne-a declarat că în perimetrul pe care îl vedeți în „Poza zilei” se vor amenaja noi locuri de parcare. Lucrările se desfășoară în cadrul amplului contract de „Reparații sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21”, a cărui execuție a început pe 1 octombrie 2021 și ar trebui să ...
Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să vă strecurați cu grijă printre zonele restricționate traficului pietonal. Și să fiți atenți la dalele care lipsesc ori la găurile din paviment rămase în locul corpurilor luminoase care au fost încastrate acolo. „Pavaj decopertat în fața Direcției de Taxe și Impozite de la Romarta”, anunțam într-o știre publicată luni, 17 martie 2025. Dalele de granit fuseseră scoa ...

Se reabilitează reţeaua de apă în Micro 16

Luni, 31 Martie 2025 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Operatorul regional Apă Canal SA a anunţat demararea lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă potabilă din cartierul Micro 16, care deserveşte blocurile 3A, B13, E8, E7, E6, A21, L şi Liceul de Transporturi Auto "Traian Vuia". Reţeaua de distribuţie ce va fi înlocuită în cadrul acestei investiţii realizate din profitul reinvestit este în lungime totală de 970 de metri. Lucrările se vor realiza pe trei tronsoane: strada Gh. Doja, strada Brânduşei şi strada Lebedei/ Liceul A ...
Pagina 2 din 27