CJ Galați va depune un proiect finanțat din fonduri europene transfrontaliere ce vizează accesarea a 1,2 milioane de euro în vederea demarării primei etape de restaurare și punere în valoare a sitului arheologic de la Piroboridava (Poiana), o hotărâre în acest sens fiind aprobată luni, 29 ianuarie, de consilierii județeni. După cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, în luna decembrie 2023, CJ Galați a aprobat indicatorii tehnico-economici privind un amplu p ...

Accident între un șofer beat și un căruțaș turmentat

Marți, 16 Ianuarie 2024 20:40 | Publicat în EVENIMENT
Ce se poate întâmpla când pe o șosea se întâlnesc un șofer băut și un căruțaș aflat într-o stare similară de euforie?Nimic bun, așa cum s-a dovedit într-un incident petrecut pe un drum județean din comuna Poiana, unde autoturismul condus de un localnic de 38 de ani a dat peste căruța mânată de un consătean cu 15 ani mai tânăr. Cei doi aveau două lucruri în comun: direcția de deplasare și o alcoolemie incompatibilă cu conducerea de vehicule, după cum aveau să consta ...
Situl arheologic de la Piroboridava (Poiana) este pe cale să-și recapete locul care i se cuvine pe "harta cetăților" de pe vechiul teritoriul al Daciei. Consiliul Județean (CJ) Galați va lua în discuție vineri, 22 decembrie, aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind un amplu proiect, evaluat la 40,23 milioane de lei (aproximativ 8 milioane de euro - n.r.) de restaurare și punere în valoare a acestui loc atât de important pentru istoria gălățeană. Situl antic de la Poiana, ...
În cursul zilei de 17 august, 20 de copii din parohiile Nicoreşti, Poiana și Piscu Corbului din cadrul protopopiatului Nicoreşti s-au bucurat de o excursie la Mănăstirea "Sfânta Treime" din Buciumeni. "Copiii, împreună cu preoţii din parohiile de care aparţin, au mers mai întâi în biserica aşezământului monahal, unde s-au rugat lui Dumnezeu pentru părinții, bunicii și colegii lor de școală. A urmat apoi vizitarea muzeului mănăstirii, unde au primit informaţii despre obi ...