Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a pus sub acuzare pe avocatul Cătălin Dinulescu, din Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce a rostit un discurs la protestul organizat în Piața Victoriei de susținătorii lui Călin Georgescu, în luna ianuarie, în care a îndemnat oamenii să „pună mâna pe ciomege”. De asemenea, avocatul a postat pe TikTok un clip video, în care a adus noi amenințări, pri ...
Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus, joi, la Biroul Electoral Central candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, fiind însoțită de parlamentari ai USR, printre care și fostul lider, Cătălin Drulă. Elena Lasconi a declarat că nu ia în calcul retragerea din cursa electorală. „Este incredibil să vorbim de luni de zile despre retragerea mea, în condițiile în care am fost candidatul care a intrat în turul doi la prezidenţiale”, a spus ea. Lasconi susține că, ...
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanță de urgență prin care se renunță la impozitarea progresivă a pensiilor speciale și se reinstituie cota unică de impozitare de 10% pentru sumele care depășesc plafonul lunar de 3.000 de lei, în acord cu decizia Curții Constituționale din luna decembrie a anului trecut. Cu alte cuvinte, pensiile speciale vor fi impozitate ca cele din sistemul public de pensii bazat pe contributivitate, arată un proiect de ordonanță de urgență văzut de HotNews ...
Noile cărți electronice de identitate (CEI) vor fi eliberate începând cu 20 martie în județul Cluj, urmând ca, la două luni după această dată, să fie disponibile în toate cele 674 de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor din țară, conform unui calendar stabilit de Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu autoritățile locale, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, citat de HotNews. „Din 2 iunie 2025, cartea electronică ...
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât joi declanșarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace și invită alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative, transmite instituția, într-un comunicat de presă. Instituția de învățământ subliniază că îl susține pentru eforturile depuse pentru „promovarea păcii și stabilității în regiuni marc ...
Consilierii locali gălățeni ar putea da undă verde, în următoarea ședință de Consiliu local, celor trei scheme de ajutor de minimis care au trecut de etapa de dezbatere publică și despre care „Viața liberă” a scris pe 24 ianuarie. Astfel de scheme sunt derulate în Galați de câțiva ani, dar, din păcate, se pare că puține firme se arată interesate să le acceseze. Cele trei scheme de minimis care vor fi pe masa consilierilor locali sunt prevăzute a se desfășura în per ...
Consilierul pentru politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, Iuri Ușakov, a declarat joi că a transmis Washingtonului că o încetare a focului de 30 de zile propusă de SUA și Ucraina nu ar face decât să ofere un respiro armatei ucrainene, relatează Reuters. Acest armistițiu a fost convenit la negocierile americano-ucrainene desfășurate marți în Arabia Saudită. De asemenea, președintele american Donald Trump a acceptat să reia ajutorul militar și furnizarea de inf ...
Protejarea industriilor strategice europene, precum industria oțelului, trebuie să fie un punct central al noilor programe de apărare ale Uniunii Europene (UE), a subliniat, la Strasbourg, europarlamentarul Dan Nica, în cadrul dezbaterilor privind viitoarea arhitectură europeană de securitate. Într-o rezoluție adoptată în cadrul sesiunii plenare din această săptămână, Parlamentul European solicită UE să acționeze urgent și să își asigure propria securitate. Acest lucru va ...
Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 12-25 martie 2025, se vor transmite SMS-uri și e-mailuri cu privire la bonificația de 10 la sută care se acordă până pe 31 martie pentru plata impozitelor și taxelor locale. SMS-urile se vor transmite de la numărul scurt 1813, iar e-mail-urile de la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak9159063dab81a7fc082d109761443 ...

Găsit la vamă cu 460 de pachete de țigări în bagaje

Duminică, 16 Martie 2025 08:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, în bagajele unui pasager dintr-un autocar, ascunse și nedeclarate, 9.200 de țigarete (460 de pachete). Pe 13 martie, în jurul orei 04,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, în vârstă de 27 ani. Acesta era pasager într-u ...
Pagina 220 din 2481