TREI încolo şi DOI încoace (II) (pastel ireversibil)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cu lemne de la tata mi-am făcut

o punte-nspre secunda următoare –

o scară până-n vis, până la cer,

până la steaua mea cea-ntâmplătoare,

să pot ajunge (noaptea) lângă ea,

fiindcă (ziua) doarme, nu se vede,

s-o şterg de praf, de pulbere, de scrum,

poate mi-ajunge până la perete,

până la uşa care s-a deschis

mereu şi larg şi mult şi primitoare,

mereu cu mama şi cu tata-n prag:

doi sfinţi scoborâtori din cale-n dare!

 

Doi călători care au fost...şi sunt

lumina mea de toamnă majestoasă –

doi sâmburi sacri, vrednici şi străbuni

la poarta celor şapte ani de-acasă!

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)

Citit 6392 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Septembrie 2019 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.