* Istorie. Poate că am mai spus-o, dar o repet: am crescut cu Festivalul Mamaia. Bine, înainte de ’89 - atâta cât am apucat - nici nu prea exista alternativă. Dar îmi amintesc și acum debutul regretatei Laura Stoica, când artista a îngenunchiat pe scenă cântând „Dă, Doamne, cântec!”. Și la fel de vie este amintirea lansării melodiei „Să mori de dragoste rănită”, a Angelei Similea. Momente care au scris istorie în muzica ușoară românească! Motiv pentru care pot spune cu mâna pe inimă că spectacolul cel mai bun de teatru pe care l-am văzut anul acesta a fost „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” al Teatrului de Stat din Constanța.
În lumina celor spuse mai sus, recunosc că am o afinitate specială pentru Festivalul Mamaia. Pe care l-au înfierat unii pe rețelele de socializare că-i „învechit”, „prăfuit”, că nu se compară cu Untold sau cu „Beach, please!”. Așa-i. Și nici nu trebuie!
Ediția din acest an a fost mai degrabă una a legendelor: Marina Voica, Dida Drăgan, Corina Chiriac... ca să dau doar câteva nume. Poate că tinerii ar fi trebuit să fie mai mult în față, dacă mi-e permis să spun. Și participanții de la secțiunea Interpretare să fie mai mult promovați și după Festival. Cert este că, spectacolul muzical de la malul mării transmis de Televiziunea Română a fost printre preferinţele celor care au urmărit festivalul din fotoliul de acasă. Analiza Kantar Media arată că peste jumătate de milion de telespectatori au văzut cel puțin un minut din transmisiunea de gală. Să fie semn bun! Dă, Doamne, cântec!
