Cum să adopţi un maidanez

Cum să adopţi un maidanez
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Deschidem o nouă temă dedicată adopţiei câinilor şi pisicilor (rămase) fără stăpân, având în vedere că în fiecare zi, pe reţelele de socializare, întâlnim cel puţin un anunţ în acest sens.

Fie că e vorba despre bieţi pui care nici măcar nu au făcut ochi, salvaţi de prin tomberoane de gunoi sau din sacoşe în care s-ar fi putut sufoca, fie despre animale abandonate în stradă, care s-au rătăcit sau care nu mai pot fi păstrate de actualii stăpâni, patrupedele îşi cer şansa la o viaţă nouă. Şi dacă tot vă declaraţi iubitori de animale, atunci gestul firesc este să urmaţi îndemnul: „Adoptaţi, nu cumpăraţi!”. Un gest similar puteţi face şi pentru maidanezul pripăşit pe lângă de la bloc, mai ales dacă aţi auzit cel puţin o dată expresia „Dacă-l iubeşti, ia-l acasă!”. Nu e o răutate sau ironie, ci normalitate!

Luându-l în casă, nu vă veţi mai teme pentru viaţa şi sănătatea maidanezului protejat, care ar putea să fie bătut, otrăvit sau chiar ucis de indivizi fără suflet, ori ar putea fi lovit de o maşină. În plus, nu veţi mai risca să intraţi în conflict cu vecinii care nu-şi doresc prezenţa lui în faţa blocului. În plus, animalul va fi mult mai fericit ştiind că aparţine cuiva, că nu va mai trebui să rabde de foame, să îndure ploaia, frigul iernii sau seceta verii.

Sfaturi generale

Ideal ar fi ca animalul ales să fie cât se poate de tânăr, dacă nu chiar pui, pentru a se obişnui mai uşor cu viaţa în apartament. Este posibil să îşi dorească libertatea pe care o avea înainte, dar cu grija, atenţia şi dragostea dumneavoastră se va obişnui şi în „captivitate”.

Pentru a nu vă supune inutil unor riscuri de a vă îmbolnăvi, va trebui mai întâi să faceţi o vizită la medicul veterinar, pentru a afla starea de sănătate a animalului. Deparazitarea internă şi externă, precum şi rapelul sunt obligatorii. Numai aşa puteţi fi siguri că nu veţi lua vreun parazit intestinal. E bine să-i administraţi medicamentele pentru deparazitare înainte de a-l aduce efectiv în casă. Dacă l-aţi adus deja, limitaţi-i accesul la o singură încăpere până când îşi va face efectul şi cea de-a doua administrare a medicamentelor deparazitante, pentru a nu contamina casa cu paraziţi.

Vom continua sfaturile.

Citit 23418 ori Ultima modificare Joi, 26 Septembrie 2019 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.