Aşa-zisele motive ale abandonului necuvântătoarelor

Aşa-zisele motive ale abandonului necuvântătoarelor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi care să vă ajute să vă înţelegeţi şi îngrijiţi mai bine prietenii necuvântători. Prieteni care, fără voia lor, ajung uneori în stradă, ai nimănui. Dincolo de faptul că abandonul este pedepsit de lege, continuăm să expunem situaţiile în care pisicile şi câinii ajung să fie abandonate, şi cum pot fi evitate asemenea gesturi.

V-am spus deja că dezvoltarea şi comportamentul problematic al animalului de companie, schimbarea locuinţei, a oraşului sau a ţării în care stăpânul trăieşte pot constitui situaţii generatoare de abandon. Apariţia unui nou membru în familie este adesea asociată cu plecarea din casă a patrupedului. Pe scurt, viitorii părinţi consideră că pisica sau câinele nu-şi mai are locul în casa în care va apărea un bebeluş. Se tem că părul pe care îl lasă animalul l-ar putea îmbolnăvi pe cel mic. Sau că bebeluşul ar putea fi muşcat sau atacat de patrupedul familiei. Ori că sarcina stăpânei ar putea fi pusă în pericol de prezenţa în casă a pisicii sau a câinelui.

Desigur, siguranţa sarcinii şi eventualele problemele de sănătate ale fiecărei viitoare mămici trebuie să primeze, indiscutabil! Medicii veterinari spun însă că un animal de companie bine îngrijit, deparazitat intern şi extern în mod regulat, vaccinat, nu va constitui un pericol pentru sănătatea nimănui din familie! Evident, în cazul apariţiei unui copil, curăţenia şi igiena vor trebui să fie extrem de riguroase şi de stricte. De asemenea, aţi putea controla sau interzice intrarea patrupedului în încăperea celui mic. O problemă ar putea fi şi timpul mai scurt dedicat animalului de companie şi tabieturilor acestuia.

Specialiştii spun că prezenţa unui animal de companie în casa în care creşte un copil este cât se poate de benefică. Iar filmuleţele şi fotografiile cu pisici/ căţei şi copii dovedesc din plin asta! Aţi putea fi surprins să vedeţi cât de docil poate deveni un animal de companie în prezenţa unui copil!

Există însă şi excepţii dar şi eventuale probleme de sănătate ale copilului - de pildă alergii - care impun îndepărtarea animalului de companie din casă. Dar asta nu înseamnă abandon în stradă!

Citit 18086 ori Ultima modificare Joi, 13 Februarie 2020 21:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.