Fericirea e în noi și mereu lângă noi

Fericirea e în noi și mereu lângă noi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ce este fericirea? Iată o întrebare la care au încercat să răspundă nenumăraţi scriitori şi oameni de ştiinţă în decursul istoriei.

Alergăm după fericire pe lună, pe soare, pe uscat, dar de fapt fericirea e aici, aproape, chiar lângă noi.

Oare câte kilograme are fericirea? Ce formă are? Cât și ce le trebuie oamenilor pentru fericire? Oare putem fi cu adevărat fericiți?

Da, putem fi fericiți, dacă ne permitem să fim fericiți, dacă ne oferim luxul fericirii, pentru că fericirea e, cu adevărat, un lux.

Fericirea vine din interiorul nostru, din gândurile noastre, din ceea ce simțim, din dorințe și speranțe. Fericirea vine, în primul rând, din oamenii pe care-i purtăm în inimă. Cea mai mare fericire este să avem lângă noi oamenii dragi sufletului nostru.

Pe baza mai multor studii, psihologul Sonia Liubomirski a ajuns la concluzia că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii, iar 40% de propriile noastre acţiuni. Astfel, spun specialiştii, o modalitate bună de a deveni mai fericiţi este să cultivăm emoţii şi gânduri pozitive. Potrivit psihologilor, cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor sunt cei care au legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De asemenea, persoanele optimiste şi cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai multe şanse de a fi fericiţi.

Omului îi trebuie puțin pentru a fi fericit: puțină afecțiune, puțină atenție, puțină susținere, puțină dragoste. Când îi merge greu, un umăr de încredere pe care să plângă, două brațe care să-l cuprindă cu iubire, urechi care să audă și ochi care să vadă. Indiscutabil, în primul rând, omului îi trebuie acceptare, înțelegere și mai puțină critică.

Adevărata fericire vine din cele mai mărunte lucruri, din floricelele multicolore care cresc în grădină, din ochii părinților sănătoși, din privirea caldă a celui care te ține de mână, din zâmbetul pur al unui copil, din confesiunile unui prieten, din îmbrățișări necondiționate.

Citit 2352 ori Ultima modificare Vineri, 27 Mai 2022 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.