Aerul condiţionat e benefic, dar cu măsură

Aerul condiţionat e benefic, dar cu măsură
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile în creşterea, îngrijirea şi educarea prietenului necuvântător. Continuăm tema începută săptămânile trecute, dedicată protejării animalelor de companie de efectele nocive ale căldurii. V-am arătat deja cât de importantă este hidratarea. Fireşte, aerul condiţionat este şi el binevenit, dar cu măsură!

De cele mai multe ori, animalele de companie suportă căldura la fel ca noi: unele sunt mai sensibile, altele fac faţă mai uşor temperaturilor ridicate. Însă ţineţi seama că, la fel ca în cazul oamenilor, căldura excesivă poate agrava afecţiunile cardiace, pulmonare, circulatorii sau renale. Un câine supraponderal sau cardiac va suporta extrem de greu căldura. Fireşte, aerul condiţionat este binevenit, dar cu măsură.

Fie că aveţi sau nu animale de companie, ţineţi seama că un aparat de aer condiţionat neigienizat sau neîngrijit periodic poate adăposti diverse bacterii sau fungi ori particule de polen ce pot declanşa alergii respiratorii, afecţiuni similare gripei sau altele mai grave la nivel respirator, până la pneumonie.

În zilele toride, o temperatură mai scăzută de 25 de grade a aparatului de climatizare, poate fi periculoasă pentru sănătate. Adaptarea corpului la diferenţele de temperatură se realizează dificil, iar organismul poate resimţi chiar un şoc termic.

Expunerea îndelungată la aer condiţionat, mai ales atunci când acesta este programat la temperaturi foarte scăzute în comparaţie cu cele de afară este periculoasă şi pentru noi, oamenii, dar şi pentru animalele de companie. Medicii veterinari avertizează că există un risc destul de mare ca animalele să se îmbolnăvească şi de aceea nu trebuie expuse direct la aerul condiţionat, în curentul degajat de aparatele de climatizare. Fluxul de aer poate provoca iritaţii nazale, conjunctivale ori poate agrava afecţiunile locomotorii, precum artrita sau artroza.

Şi în maşini se întâmplă la fel. De preferinţă, în această perioadă nu trebuie să parcurgem cu câinele un drum lung cu maşina cu aerul condiţionat în funcţiune nonstop. Şi animalele pot face sinuzite ca şi oamenii, iar aceste probleme de sănătate pot să nu treacă niciodată. Sinuzitele de aer condiţionat sunt rezistente la tratament, avertizează veterinarii! Ideal ar fi să răcorim bine încăperea sau autoturismul în care vom sta, apoi să oprim aerul condiţionat, încercând să păstrăm o temperatură plăcută cât mai mult timp.

Pentru că tehnologia permite, se pot găsi şi alte soluţii de răcorire a locuinţelor, cum ar fi ventilatoarele. Atenţie însă ca animalele să nu devină atât de "interesate" de aceste aparate încât să se accidenteze!

Citit 2749 ori Ultima modificare Vineri, 29 Iulie 2022 11:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.