Avem sute, mii de gânduri inutile zilnic. Cum le potolim?

Avem sute, mii de gânduri inutile zilnic. Cum le potolim?
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Buddha a remarcat că, în fiecare zi, nenumărate gânduri ne străbat dezordonat mintea, așa cum străbate pădurea o liotă de maimuțe bete, care sar din creangă în creangă și țipă întruna. Psihologii numesc agitația asta „gânduri la întâmplare” sau „gânduri intruzive”. Probabil că, spun specialiștii, ele răsar din subconștient, cu o frecvență care urcă la câteva mii pe zi.

Cum să ne golim mintea prin atenție concentrată

Gândurile-maimuță ne împiedică să ne concentrăm, să stăm liniștiți ori să adormim. Unii psihologi susțin că fenomenul are și o latură pozitivă în problem-solving, în sensul că, din noianul de idei, imagini, foarte scurte povești sau filme care ne vin instantaneu prin cap, din aceste fulgere cerebrale, ies din străfundurile minții soluții la problemele de rezolvat.

Orice activitate care produce ceva necesită, în afară de concentrare pe subiect, și o stare de flow, de inspirație, indiferent că ești cioban sau astrofizician. În momentul acela, mintea trează se conectează la toate cunoștințele pe care le are depozitate în memorie, la informațiile din subconștient, dar și la mintea colectivă ori cea universală. Or, din acest punct de vedere, gândurile-maimuță nu ne sunt nici utile, nici benefice. Cum le potolim?

Doctorii recomandă pastile. Yoghinii, practicanții de Chi Gong, Tai Chi sau chiar arte marțiale sunt cu toții de acord că soluția cea mai simplă este numai una: golirea minții printr-o atenție concentrată nepunctual. Pare ciudat în expresie, dar iată cât de simplu este exercițiul care naște non-gând: 

1. Încercați să vă uitați înainte, dar să fiți atenți nu la punctul pe care îl fixează privirea, ci la periferiile câmpului dvs. vizual, fără să mișcați ochii. Stânga-dreapta mai întâi, apoi sus-jos, apoi îmbinați. Gândurile vor pieri de la sine.

2. Încercați, preț de câteva secunde, să mențineți această stare de atenție ne-focalizată. Simțiți, fără a descrie în minte, culorile din jur, adierea, lumina, sunetele. Vă veți găsi într-o stare de liniște, de împăcare, de bucurie.

3. Repetați, ori de câte ori aveți ocazia.

Interesant – pentru oricine are cunoștințe în domeniu, dar și pentru cei ce nu cred – este faptul că, încetul cu încetul, veți ajunge să vă conectați cu tot-ce-este, de unde vine tot-ce-îți-trebuie. Sigur, repetarea asiduă (fără forțare) va aduce coincidențe favorabile, care vă vor minuna. Poate și la un embrion de super-minte.

Tehnica aceasta de meditație se cheamă mindfulness, termen pe care l-aș traduce prin conștiență permanentă. Refacerea legăturii cu inteligența și energia Universului sau lui Dumnezeu, cum vreți să-i spuneți.

Citit 1844 ori Ultima modificare Duminică, 18 Septembrie 2022 09:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.