Bun-găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu informaţii care să vă ajute să vă înţelegeţi şi îngrijiţi mai bine prietenii necuvântători. E adevărat, fiecare animal de companie este unic, dar fiecare etapă din viaţa lui are nevoi speciale. Fie că vorbim despre energia şi năzdrăvăniile puilor, despre nevoile animalului adult sau despre problemele şi necesităţile senectuţii, este important să ne asumăm toate obligaţiile care ne revin ca stăpâni iubitori şi responsabili.
De-a lungul timpului, am vorbit în această rubrică despre îngrijirea puilor, despre obligativitatea sterilizării şi beneficiile pe care le aduce, despre sănătate şi controale veterinare, despre dresaj şi educaţie, alimentaţie sau somn. Asemenea oamenilor dragi, care îmbătrânesc, şi patrupedele ajunse la senectute au nevoie de atenţie, îngrijire şi nevoi speciale.
Despre câini se spune că "ard" mai repede decât pisicile. Conform unor specialişti, speranţa de viaţă pentru un căţel este, în medie, de 14 ani, dar poate creşte în cazul patrupedelor sterilizate. Evident, depinde mult de rasă, de modul de îngrijire - hrană, plimbări, joacă, mediul de viaţă - de bagajul genetic al animalului, de afecţiunile care pot apărea şi de modul în care sunt tratate. Pe de altă parte, veterinarii arată că durata de viaţă a pisicilor poate creşte, mai ales dacă sunt corect îngrijite, senectutea făcându-se simţită după vârsta de zece ani.
Fie că semnele îmbătrânirii animalului de companie sunt sau nu evidente, vârsta îşi va spune cuvântul.
În primul rând, simţurile patrupedului slăbesc. Nu va mai avea la fel de multă energie şi poftă de joacă, poate deveni apatic şi îşi va petrece timpul dormitând într-un loc confortabil. Şi pisicile, şi câinii pot deveni mai susceptibili la boli.
Este posibil să observați modificări importante, precum slăbirea vederii, a auzului, dezorientarea sau pierderi de memorie. Animalul "uită" că tocmai a mâncat şi se supraalimentează, apoi vomită sau are probleme digestive. Sau pot apărea probleme mult mai serioase: afecţiuni mentale, articulare, incontinenţă urinară sau fecală. De asemenea, hrana cu care era obişnuit s-ar putea să nu-i mai placă sau să nu o poată mânca din cauza afecţiunilor. Discutaţi cu medicul veterinar despre o alimentaţie potrivită vârstei şi problemelor de sănătate. Dar şi despre administrarea periodică a unor suplimente nutritive sau vitamine.
Stăpânii cu experienţă recomandă ca animalului ajuns la senectute să i se asigure în primul rând linişte şi confort, un culcuş cald într-un loc ferit de agitaţie. De asemenea, va trebui să vă ocupaţi mai mult de igiena lui, pentru că el nu va mai avea putere sau chef să o facă. De pildă, s-ar putea să nu mai fie interesat sau conştient de faptul că s-a murdărit folosind litiera. Sau i se va părea prea lung drumul până la ea.
Fiţi pregătit pentru aceste situaţii, dar şi pentru altele despre care vom vorbi săptămâna viitoare.
