Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) mă duc până ACASĂ şi stau la geamul care
mai cere şi mai cerne SEMINȚE de LUMINĂ,
le trece în odaie, le-aşează sub icoane
şi văd ETERNITATEA la colţ cum se înclină
şi-mi scrie – cu CERNEALA aducerii aminte –
pe aer, pe vedere, pe suflet, pe visare –
contururi întremate dinspre SURÂSUL MAMEI
cu mâinile întinse încet, mângâietoare (!)
(!) mă duc până ACASĂ şi stau la geamul care
mai cere şi mai lasă ochilor mei să vadă
penultima LUMINĂ a MAMEI în grădină
şi ultima LUMINĂ a MAMEI în ogradă (!)
(!) icoane, şi icoane – şi vechi, şi noi – icoane –
şi una decât alta mai scumpă, mai frumoasă –
sărut icoana MAMEI – MAMA LUMINII mele –
şi-o scriu cu TOTDEAUNA pe geamul de ACASĂ (!)
