Cum ar trebui să hrănim pisicile, cu hrană uscată sau umedă? Școala iubitorilor de animale

Cum ar trebui să hrănim pisicile, cu hrană uscată sau umedă? Școala iubitorilor de animale
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Într-un comentariu la articolul precedent, în care discutam despre hrănirea câinilor de companie, un cititor ne-a solicitat informații despre hrănirea pisicilor. Iată, în cele ce urmează, câteva sfaturi despre mâncarea pentru feline.

Înainte de a alege hrana pentru pisica ta, puneți-vă întrebarea: ar trebui să îi dau pisicii hrană uscată sau umedă?

Hrana umedă pentru pisici există sub formă de conserve, boluri sau pliculețe, fiind umedă sau semiumedă. Din hrana uscată a fost eliminată apa, ea fiind foarte compactă și extrem de durabilă.

Fiind carnivore, pisicile au nevoie de un conținut ridicat de proteine. Cantitatea recomandată de veterinari depinde de vârstă și rasă, dar și de afecțiuni medicale sau alergii. Este nevoie de recomandarea medicului pentru a alege o anumită marcă.

Hrana uscată cu multe componente vegetale și până la 50% carbohidrați poate fi oferită doar în cantități mici. Hrana umedă, în ciuda prezentării drept "file de pui în sos alb" și "friptură de vită în gelatină", conține deseori zahăr și poate crește riscul pisicii de a face diabet. Așa că citiți cu atenție eticheta înainte de a alege un anumit tip de hrană!

În natură, pisicile mănâncă rozătoare mici și păsări, care conțin până la 80% umiditate, acoperind de obicei nevoile de lichide ale pisicii. De aceea, pisicile din sălbăticie nu prea caută surse de apă, iar pisicile domestice au reținut comportamentul și nu prea beau apă. Din acest motiv, hrana umedă este mai bună pentru pisică, dar doar dacă aveți posibilitatea să strângeți resturile după ce mănâncă, fiindcă, după 2-3 ore, acestea se vor altera. Hrana uscată este deshidratată - și dacă pisica nu bea suficiente lichide, poate dezvolta pietre la rinichi și la vezică. Dacă mănâncă hrană uscată, asigurați-vă că bea suficientă apă.

Câtă mâncare îi trebuie pisicii și cum i-o oferim

În mod orientativ, pisicuțele de până la șase luni vor avea nevoie de hrană specifică pentru vârsta lor, de aproximativ patru ori pe zi.  Odată ce o pisică devine adultă, la un an, două mese pe zi sunt de ajuns, dacă primește hrană pentru pisici adulte, cu toți nutrienții esențiali de care are nevoie.

- Folosiți un castron puțin adânc pentru mâncare și apă (dar nu de plastic, fiindcă acestea pot degaja mirosuri care pot descuraja pisica să mănânce).

- Țineți pisica izolată când o hrăniți, deoarece pisicile preferă să vâneze și să mănânce singure.

- Hrana uscată neconsumată trebuie înlocuită zilnic.

- Recipientele pentru hrană și apă nu trebuie să se afle în proximitatea litierei.

- Anumite alimente și substanțe sunt toxice pentru pisici (aceasta nu este o listă completă): alcool, ceapă, pudră de ceapă, usturoi, ciocolată, cafea sau produse cu cofeină, alimente mucegăite sau stricate, avocado, aluat de pâine, struguri, stafide, coacăze, nuci (inclusiv de macadamia), semințe de floarea-soarelui sau "sâmburi" de fructe, știuleți de porumb, roșii, ciuperci, oase fierte, bucăți mici de oase crude, resturi de grăsime/ alimente grase, sare și legume tăiate grosier.

Citit 7804 ori Ultima modificare Duminică, 28 Ianuarie 2024 08:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.