La noapte, după ce răsare toată luna,
te aştept în livada cu vişine...
vreau să-ţi spun şi să vezi
cum cerul nu mai are pe ce să se sprijine,
cum e gata să se desprindă
şi să alunece şi să cadă pe pământ,
unde ai mai fost fiindcă eşti
şi unde am mai fost fiindcă sânt!
Hai, nu mai sta pe gânduri,
trebuie să vii repede în această livadă...
uite, chiar acum se sfărâmă luna,
chiar acum începe să cadă,
chiar acum aud căderea cerului pe mine,
chiar acum se aud punctele de vedere...
vino în livada de vişini,
te rog să vii şi să aduci o poală cu mere,
să muşcăm împreună păcatul,
să mâncăm împreună bucuria de a nu şti
cântecul lebedei în deşert,
dar şi tăcerea lebedei în fiecare zi!
Hai să mâncăm vişine în livada cu mere,
şi mere în livada cu vişine,
şi cerul, şi punctul de vedere...
nimic nu mai are pe ce să se sprijine!