Cum EVITĂM ACCIDENTELE pe timp de vreme rea? Cele mai utile sfaturi de la specialişti

Cum EVITĂM ACCIDENTELE pe timp de vreme rea? Cele mai utile sfaturi de la specialişti
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Unele manevre, fireşti în condiţii meteo normale, devin periculoase şi contraindicate în condiţii nefavorabile, precum ploaie, ceaţă sau polei


Neadaptarea vitezei la condiţiile de carosabil umed, acoperit cu polei sau pe ceaţă constituie de multe ori cauza generică a multor evenimente rutiere soldate cu morţi sau răniţi grav, ceea ce arată că sunt destule situaţii când şoferii îşi asumă riscuri inutile, când vremea nu o permite, factorul natural dovedindu-se mai puternic decât presupusa îndemânare în conducere pe care fiecare crede că o are.

Ploaia, ceaţa sau zăpada nu pot fi evitate, dar pot fi contracarate, susţin specialiştii în conducere preventivă. Cum? Respectând o serie de reguli care, chiar dacă par banale şi plictisitoare, pot salva vieţi.

Cum conducem pe ceaţă

Vizibilitatea scăzută din cauza ceţii antrenează o serie de alţi factori care cresc riscul de accidente. Şoferii nu mai pot aprecia corect distanţele, pot să nu observe marcajele sau să să orienteze mai greu dacă acestea nu există, se asigură cu dificultate în intersecţii sau pot observa prea târziu eventuale vehicule oprite pe partea carosabilă.

Ce e de făcut: specialiştii recomandă folosirea luminilor de întâlnire şi ceaţă şi a sistemului de climatizare şi dezaburire; şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza în funcţie de vizibilitate şi dacă ceaţa este foarte densă să nu ezite să claxoneze pentru a-şi semnaliza acustic prezenţa pe drum. Nu în ultimul rând, nu se bruschează comenzile maşinii, pentru că o manevră prea rapidă ar putea surprinde un alt vehicul aflat în apropiere.

Cum conducem pe ploaie

Carosabilul umed este cauza agravantă în cele mai multe cazuri de evenimente rutiere. Scăderea aderenţei pneurilor şi creşterea distanţei de frânare duc, în cele mai multe situaţii, la impacturi cu consecinţe dezastruoase. Cum pot şoferii să stăpânească maşinile pentru a nu ajunge în afara carosabilului sau a nu intra în coliziune cu alte vehicule ori persoane? Există o serie de măsuri, care respectate laolaltă dau rezultate, asigură specialiştii în conducere preventivă. În primul rând nu se frânează, accelerează brusc şi nu se smuceşte volanul. Viteza trebuie redusă în aşa fel încât spaţiul necesar frânării să fie mai mic decât lungimea spaţiului de vizibilitate. Luminile de întâlnire pe faţă şi spate, precum şi folosirea sistemului de curăţare a parbrizului sunt esenţiale pentru a vedea şi a fi văzut. Depăşirile nu sunt indicate decât dacă este absolut necesar şi cu o asigurare prealabilă temeinică. Atenţia în intersecţii trebuie să fie sporită, iar în cazul în care vă confruntaţi cu o defecţiune tehnică a maşinii, este indicat să ieşiţi de pe carosabil în totalitate. Dacă acest lucru nu este totuşi posibil, trebuie folosite toate elementele de semnalizare, de la luminile de poziţie, avarie, până la triunghiurile reflectorizante amplasate în faţa şi în spatele vehiculului, la cel puţin 30 de metri. Nu în ultimul rând, evitaţi gropile! Şanţurile pline cu apă cresc riscul de acvaplanare, care determină blocarea sistemului de frânare sau acceleraţie, ceea ce duce, în cele mai multe cazuri, la accidente extrem de grave.

Cum conducem iarna

Iarna nu e prietena şoferilor, pentru că vine la pachet cu carosabil acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă. Bonus, ninsoare şi, în caz de ghinion, viscol, ceea ce îngreunează mult vizibilitatea şi deplasarea. Dacă viteza este exclusă în circulaţia pe un drum „bătut” de vitregiile iernii, sunt alte greşeli pe care şoferii le pot face şi care pot genera neplăceri în trafic. Cu o maşină echipată, ceva cunoştinţe şi atenţie se pot însă depăşi impedimentele, pentru ca finalul de cursă să nu fie unul nefericit. În primul rând, echipaţi-vă maşinile, susţin la unison specialiştii, de la cauciucuri de iarnă, recomandate de când temperaturile scad sub 7 grade Celsius, la lanţuri pentru roţi, sac cu nisip, lopăţică şi spray antiaburire pentru geamuri. În al doilea rând, fiţi vigilenţi şi ţineţi cont că în trafic pot apărea alte maşini mai puţin echipate, şoferi mai puţin experimentaţi (sau responsabili), dar şi pietoni care se deplasează mai greu ori sunt atenţi mai mult la propriile picioare decât la maşini. Din punct de vedere tehnic, nu bruscaţi ambreiajul, frâna sau acceleraţia, folosiţi mai des frâna de motor, măriţi distanţa faţă de maşinile din faţă, aprindeţi luminile de întâlnire, uscaţi parbrizul, geamurile şi luneta şi nu vă feriţi să claxonaţi pentru a-i face atenţi pe ceilalţi participanţi la trafic, fie ei şoferi sau pietoni.

ACCIDENT pe o arteră circulată a Galaţiului între un taxi şi o maşină a Consiliului Judeţean. Patru maşini au fost AVARIATE - CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII

Citit 3401 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.