Cine şi cum poate deveni taximetrist în Galaţi

Cine şi cum poate deveni taximetrist în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În evidenţele oficiale ale Primăriei Galaţi există un număr de o mie de licenţe de taxi. Cu un permis auto, un cazier curat şi un curs profesional, orice persoană poate practica taximetria, fie pe cont propriu, fie ca angajat al unei companii de profil.

Taximetria a devenit o opţiune tot mai des îmbrăţişată de cei care îşi doresc un program cât de cât flexibil, câştiguri uşor peste medie ori care vor o ocupaţie ca să îşi umple timpul la pensie. O mie de gălăţeni au în prezent autorizaţie de taximetrişti. Un lot de 23 de avize a intrat deja recent în procedura de atribuire, doritorii trebuind să-şi depună documentaţia prevăzută de lege pentru obţinerea dreptului de a fi şoferi de taxi cu acte în regulă.

Cei care vor să devină taximetrişti într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat trebuie să depună la dosar o serie de acte, nu înainte însă de a urma un curs de pregătire, în urma căruia să obţină atestatul profesional. Certificatul de atestare profesională se obţine în urma unui examen care constă într-un test-grilă şi care este organizat de Autoritatea Rutieră Româna. Alături de acest document, aplicantul va depune actul de identitate, certificatul de înregistrare la Oficiul Registrul Comerţului, aviz psihologic şi medical, cazierul judiciar, certificatul de înmatriculare auto, cartea de identitate, certificatul de agreare RAR, asigurarea pentru persoane şi bagaje, contractul cu un dispecerat şi declaraţia de instalare a aparatului fiscal.

Aplicanţii trebuie să deţină permis de conducere valabil de cel puţin doi ani şi să aibă vârsta minimă de 21 de ani.

Pentru solicitările depuse de persoanele juridice, dosarul trebuie să cuprindă actul constitutiv, certificatul de înregistrare la ORC, actele de identitate ale asociaţilor, certificatul de pregătire al managerului de transport, contractul de muncă al managerului, avizul medical şi psihologic, cazierul judiciar, certificatul de înmatriculare auto, cartea de identitate, certificatul de agreare RAR, asigurarea de persoane şi bagaje, contractul cu dispeceratul şi declaraţia de instalare a aparatului de taxat. Foarte important în cazul tututor solicitanţilor este să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni comerciale, crimă, viol sau tâlhărie.

Citit 19049 ori Ultima modificare Marți, 04 Aprilie 2017 14:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.