Corina Dobre
Componenţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap va fi modificată
Luni, 26 August 2013 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Psihologul Răducu Lungu şi asistentul social Adriana Blaj vor fi înlocuiţi cu Mariana Mariniuc şi Ionelia Pârlea în cadrul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, după ce primii doi membri au solicitat încetarea activităţii. Conform unui proiect de hotărâre, care, săptămâna aceasta, va ajunge pe masa consilierilor judeţeni pentru aprobare, comisia va avea şi un membru supleant. Este vorba despre medicul de familie Cătălin Condratovici-Pleşea, reprezentantul Di ...
Soarta angajaţilor de la Drumuri şi Poduri rămâne incertă. Nu sunt excluse disponibilizări
Duminică, 25 August 2013 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cei aproximativ 50 de angajaţi pe care îi mai are, în acest moment, societatea Drumuri şi Poduri, aflată în subordinea Consiliului Judeţului, se aşteaptă la tot ce este mai rău. Întrebat dacă există salariaţi care şi-ar putea pierde locul de muncă, Viorel Apostol, liderul de sindicat al societăţii, ne-a declarat că „orice este posibil”, având în vedere situaţia dezastruoasă în care a fost adusă Drumuri şi Poduri. „Este firesc ca oamenii să fie îngrijoraţi. Deoc ...
Primarii USL întorc armele împotriva propriului guvern/ Vezi aici scrisoarea de protest transmisă lui Ponta
Sâmbătă, 24 August 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Zeci de primari din judeţul Galaţi acuză Guvernul Ponta de reglementări legislative „aberante şi ilogice”, care duc la subminarea capacităţii administrative a comunelor * Edilii localităţilor din judeţ spun că se simt umiliţi şi că astfel de măsuri erau practicate de sovietici, în perioada 1948-1950, atunci când a fost instaurată „teroarea roşie” în România
Asociaţia Comunelor din România ameninţă cu boicotarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei, ...
Opoziţia îşi dă mâna cu Puterea: PDL susţine protestul primarilor USL
Sâmbătă, 24 August 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Democrat-liberalii gălăţeni au anunţat că se alătură protestului primarilor USL împotriva Guvernului. Consilierul Ion Ştefan a precizat, în schimb, că „portocaliii” nu vor solicita şi schimbarea legii în ceea ce priveşte incompatibilitatea şi conflictul de interese, întrucât „PDL susţine legea ANI, aşa cum este, iar cei care au probleme cu această lege trebuie să şi le rezolve în justiţie”. ...
Gălăţeni, sunteţi aşteptaţi la ecologizare! Se face curăţenie în Ţiglina IV
Sâmbătă, 24 August 2013 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Filiala locală a Partidului Noua Republică îi aşteaptă astăzi pe gălăţeni, la ora 9.00, la capătul traseului 9, pentru a participa la ecologizarea cartierului Ţiglina 4. „Prin astfel de activităţi, dorim să trezim conştiinţa civică şi implicarea în comunitate. Cartierele pot fi mai curate prin mai multă responsabilitate”, a precizat Cristina Dobreanu, liderul filialei gălăţene. ...
Alte disponibilizări anunţate: Circa 100 de poştaşi gălăţeni urmează să fie daţi afară
Vineri, 23 August 2013 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Aproximativ 100 dintre cei circa 900 de angajaţi ai Poştei din judeţul nostru vor îngroşa numărul şomerilor gălăţeni, în perioada imediat următoare.Democrat-liberalii susţin că la nivel naţional nu mai puţin de 3.600 de salariaţi ai Poştei Române îşi vor pierde locul de muncă, iar concedierile se vor face pe criterii politice, nicidecum în funcţie de competenţă. „La ora actuală, se evaluează tot personalul. De ce este nevoie să fie evaluat? Ce să evalueze la un om ...
Distincţie pentru performanţă: Eleva olimpică, Andra Cosmina Albulescu, premiată de CJ Galaţi
Joi, 22 August 2013 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Andra Cosmina Albulescu, medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, care s-a desfăşurat la Kyoto, în Japonia, va primi diplomă de onoare din partea Consiliului Judeţului Galaţi. „Medalia de aur obţinută de eleva Andra Cosmina Albulescu este rodul unei pregătiri ştiinţifice desfăşurate pe parcursul a trei ani şcolari, perioadă încununată de premii la olimpiadele judeţene şi naţionale. Performanţa elevei de la Colegiul Naţional Costache Negri, alături de ...
Scrisoare către Ponta: 45 de primari gălăţeni protestează împotriva legii ANI
Joi, 22 August 2013 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 45 de primari din judetul Galaţi au semnat, până pe 20 august, scrisoarea de protest propusă de Asociaţia Comunelor din România. „Acest protest a fost depus la Registratura Cancelariei Primului Ministru, pe 20 august, şi conţine nemulţumirile, problemele primarilor si ale administraţiei locale”, a precizat edilul Ghiorghe Bute, preşedintele filialei locale a Asociaţiei Comunelor. ...
Sume halucinante cheltuite pe adăposturile animalelor de la Zoo: Cuşti la preţ de vilă de lux!
Joi, 22 August 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Noul adăpost al maimuţelor de la Grădina Zoologică costă cât o vilă superluxoasă, în timp ce adăpostul vulpilor se ridică la valoarea unui apartament cu două camere * În total, proiectul costă peste 16 milioane de lei
Consiliul Judeţului Galaţi a demarat o anchetă la Grădina Zoologică, acolo unde lucrările de modernizare ale Parcului Zoo au intrat pe ultima sută de metri. Verificările reprezentanţilor CJ, care sunt în plină desfăşurare, vizează, în special, noil ...
Care este părerea gălăţenilor despre investiţiile de la Grădina Zoologică
Joi, 22 August 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cei mai mulţi dintre gălăţeni sunt de părere că adăposturile destinate animalelor de la Grădina Zoologică au fost supraevaluate. Cu toate acestea, există şi cetăţeni care consideră că un lucru de calitate este, automat, mult mai scump şi, prin urmare, raportul preţ-calitate este justificat.Simona Ichim, 35 de ani, profesor - „Eu ştiu Grădina Zoologică de înainte. Ştiu cum arăta. Erau şobolani acolo. Era clar nevoie de investiţii acolo. Este ca la haine: dacă vrei să ...