Florin Radu

Florin Radu

”Încă nu-mi vine să cred că inima sa mare nu mai bate”. Regrete pentru pierderea lui Emil Jula. Declaraţii

Marți, 25 August 2020 06:00 | Publicat în SPORT
Foști colaboratori ai lui Emil Jula sunt în stare de șoc la auzul veștii că fostul atacant al Oțelului s-a stins la doar 40 de ani. Lumea sportului a intrat în doliu după ce Gabriel Emil Jula, fost jucător la Oțelul Galați, a decedat la doar 40 de ani. Vestea că Emil Jula s-a stins a picat ca un șoc pentru toată lumea, mai ales că acesta nu dădea semne de nicio afecțiune care să ducă la un astfel de deznodământ. Petre Grigoraș, unul dintre antrenorii săi preferați din c ...

Oțelul l-a transferat și pe Sîrghi

Luni, 24 August 2020 10:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a reușit să dea încă o lovitură pe piața transferurilor în această vară, după ce a oficializat sosirea lui Cristian Sîrghi. Fost campion cu Oțelul în 2011, Sîrghi ar fi putut cu ușurință să își găsească o echipă la un eșalon superior, însă a preferat să vină acasă, să pună umărul la reclădirea Oțelului. În vârstă de 33 de ani, Sîrghi a mai jucat, în afară de perioada Oțelul, la Gaz Metean, Concordia, Pandurii, Călărași și Petrol ...

O singură academie gălăţeană clasificată de FRF

Sâmbătă, 22 August 2020 06:30 | Publicat în SPORT
Federația Română de Fotbal (FRF) a emis clasificarea academiilor de fotbal din țară pentru sezonul 2020-2021. Din păcate, un singur club gălățean figurează în listă, Oțelul Galați, care s-a clasat pe locul 53. Gruparea gălățeană a reușit să obțină 34,54 de puncte, din totalul de 100 posibile. FRF a demarat în 2019 procesul de clasificare, pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din Ro ...

PSG – Bayern, finala Ligii Campionilor

Sâmbătă, 22 August 2020 07:30 | Publicat în SPORT
Ultimul act al ediției 2019 – 2020 al Ligii Campionilor le va pune față în față pe două dintre cele mai spectaculoase echipe ale Europei, Paris Saint Germain (Franța) și Bayern Munchen (Germania), duminică seară, de la 22,00. Ca să obțină calificarea în finală, ambele echipe au obținut câte o victorie cu 3-0 în fața unui adversar din țara oponentului din finală. PSG a trecut de RB Leipzig, iar Bayern de Lyon. În finala ce se va disputa la Lisabona, casele de pariuri o co ...

Cătălin Savu, cu gândul la dezvoltarea sportului gălățean: ”Visul meu este să avem un stadion nou în Galați”

Sâmbătă, 22 August 2020 08:00 | Publicat în SPORT
Unul dintre cei mai respectați oameni de sport din orașul nostru consideră că sunt necesare investițiile în infrastructura sportivă Cătălin Savu, lector universitar al Universității Dunărea de Jos, antrenor licențiat și mare pasionat de sport, își dorește ca Galațiul să ajungă în situația în care să se poată lăuda cu o bază sportivă modernă, cu un nou stadion de ultimă generație.   - Cum vedeți dvs. situația portului gălățean în momentul de față? - La o ...

Liga I, la startul noului sezon

Vineri, 21 August 2020 04:00 | Publicat în SPORT
Ediția 2020-2021 a Ligii I la fotbal va debuta astăzi, cu meciul dintre nou-promovata FC Argeș Pitești și FC Botoșani (ora 18:15). Runda inaugurală a Ligii I continuă cu trei meciuri programate sâmbătă: Viitorul - UTA (15:30), Sepsi - CSU Craiova (18:00), Astra - FCSB (21:00). Duminică se vor disputa jocurile: Poli Iași - Chindia (16:00) și Clinceni - CFR Cluj (18:00), iar etapa se va încheia cu două partide programate luni: FC Voluntari - Gaz Metan (18:00) și Dinamo - FC Herman ...

Galațiul, din nou în Liga Campionilor

Joi, 20 August 2020 00:03 | Publicat în SPORT
Echipa de futsal United Galați va participa în ediția următoare a Ligii Campionilor, ca urmare a clasării pe primul loc la momentul înghețării Ligii I. Orașul Galați se poate mândri cu cea de-a patra echipă ce va reprezenta România în Liga Campionilor. După Oțelul la fotbal, CSU Metal la volei feminin și CSM Arcada la volei masculin, a venit rândul celor de la United Galați să obțină calificarea în competiția supremă a sportului pe care-l practică. Deși inițial Feder ...

Misiune mai grea de promovare pentru Oțelul

Miercuri, 19 August 2020 07:30 | Publicat în SPORT
Noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, din care fac parte și trei echipe gălățene, va fi structurat diferit față de precedentul, iar accesul spre Liga a II-a va fi mai dificil. În urma ședinței din cadrul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal s-a decis un nou format pentru sezonul următor de la Liga a III-a, diferit față de forma de organizare de anul trecut. Astfel, federația a decis ca ediția 2020-2021 a Ligii a III-a să aibă în componență zece serii a câte ...

Dansatorii gălățeni așteaptă competițiile oficiale

Miercuri, 19 August 2020 11:00 | Publicat în SPORT
Tinerii dansatori de la CSM Galați își continuă pregătirea, sub îndrumarea antrenoarei Adriana Iftime. "Am început pregătirea la începutul lunii iulie. La antrenamente participă 11 copii împărțiți în două grupe, clasa E și clasele D cu C. Obiectivul nostru pentru viitorul apropiat este reprezentat de Campionatele Naționale de dans sportiv, care ar urma să se desfășoare în luna septembrie. Ne dorim să facem și un cantonament, tot în septembrie, înainte de începerea șco ...

Prima semifinală din Liga Campionilor

Marți, 18 August 2020 05:00 | Publicat în SPORT
Liga Campionilor a ajuns în faza semifinalelor, iar astă-seară se va disputa prima dintre cele două partide ce vor desemna finalistele. Cu începere de la ora 22:00, se vor înfrunta Paris Saint Germain (Franța) și RB Leipzig (Germania). Francezii au trecut în turul precedent de Atalanta, cu 2-1, cu ambele goluri marcate în ultimele minute de joc, iar Leipzig a trecut, cu același scor, de Atletico Madrid. Pentru partida din această seară este incert portarul Keylor Navas de la PSG, un ...
Pagina 243 din 254