
Florin Radu
Trei echipe gălățene, la „Cupa României”
Miercuri, 05 Iulie 2023 13:33 | Publicat în SPORT
Nu mai puțin de trei echipe gălățene vor participa la "Cupa României" la minifotbal, ediția 2023, ce se va desfășura în perioada 7-9 iulie, la Sibiu. Cele trei formații sunt: IPA Galați (în grupă cu Tiki Taka Toprom Sibiu și Amicii Iași), Partizan Galați (Bad Boys Oradea și Vintage Team Sighișoara) și Fiorentina Galați (Portugalia Tg. Mureș și Ares 2018 București). Primele două clasate din fiecare grupă vor avansa în faza ”32”-imilor de finală, după care se va juc ...
Bugetul Oțelului pentru Superligă, cel puțin trei milioane de euro
Marți, 04 Iulie 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană are de rezolvat și ecuația bugetului pentru a putea să abordeze în liniște parcursul din primul eșalon, după două promovări consecutive.
Faptul că a reușit să promoveze în Superligă a atras, pentru Oțelul Galaţi, o nouă serie de situații de rezolvat, cum ar fi îmbunătățirea lotului, îndeplinirea condițiilor de licențiere (cele de la stadion pentru camera VAR, cu personal calificat în cadrul clubului, la centrul de copii și juniori etc.). Iar pen ...
Oțelul, din remiză în remiză
Marți, 04 Iulie 2023 04:59 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul își continuă pregătirile în cantonamentul din Austria, acolo unde a disputat deja trei partide amicale, toate încheiate la egalitate. După 1-1 cu Kapfenberg (Austria, liga secundă) și 2-2 cu FC Polyssia (Ucraina, prima ligă), Oțelul a remizat și în al treilea joc de verificare, 0-0, cu Maribor (locul 3 din Slovenia).
În meciul cu slovenii, antrenorul Dorinel Munteanu a trimis în teren următoarea formulă: Stoian - Rus, Zivulici, Yabre, Jelev - Ciso ...
Ucraina a realizat surpriza
Luni, 03 Iulie 2023 14:21 | Publicat în SPORT
Selecționatele de fotbal U21 ale Ucrainei și Israelului sunt prezențele surpriză din ”careul de ași” al Campionatului European, desfășurat în România și Georgia. Ucraina a dat marea lovitură, duminică seară, pe "Cluj Arena", când a eliminat Franța, principala favorită la câștigarea turneului, grație unui succes clar cu 3-1. Israel a eliminat-o pe cealaltă gazdă a turneului, Georgia, în vreme ce Anglia și Spania și-au confirmat statutul de favorite (cu Portugalia, resp ...
Celea pleacă, Oțelul transferă doi portughezi
Duminică, 02 Iulie 2023 19:00 | Publicat în SPORT
Abia transferat în această vară, fundașul central sosit de la Chindia a decis să se despartă de gruparea gălățeană după doar două meciuri amicale disputate în culorile roș-alb-albastre. Pentru a acoperi golul, Oţelul a transferat doi jucători portughezi.
Planificarea noului sezon nu decurge întrutotul cum și-ar fi dorit antrenorul Dorinel Munteanu, care s-a trezit în postura de a se despărți de unul dintre cei mai importanți jucători transferați în această vară: fun ...
Start pentru românce la Wimbledon
Duminică, 02 Iulie 2023 14:17 | Publicat în SPORT
Turneul pe iarbă de la Wimbledon debutează de luni, de la ora 13,00, cu primele meciuri de pe tabloul principal. În deschiderea jocurilor de pe partea feminină se află partida româncei Ana Bogdan contra rusoaicei Samsonova (locul 15 WTA). Celelalte două jucătoare din țara noastră aflate pe tabloul principal vor intra în concurs de marți. Irina Begu (locul 29 WTA) o înfruntă pe canadianca Rebecca Marino (locul 83 WTA), iar Sorana Cîrstea (locul 36 WTA) are de trecut de nemțoaica T ...
Românii, out din calificările de la Wimbledon
Joi, 29 Iunie 2023 13:50 | Publicat în SPORT
Trei români au luat startul în fazele de calificări pentru turneul de mare slam de la Wimbledon. Singura care a trecut de primul tur a fost Gabriela Ruse (161 WTA), după 7-5, 6-2, cu localnica Lacy (594 WTA), dar a pierdut în al doilea tur, 6-4, 3-6, 3-6, cu belgianca Wickmayer (111 WTA). Ceilalți doi români înscriși la calificările de la Wimbledon au fost eliminați încă din primul tur: Irina Bara (210 WTA) - Taylor Townsend 3-6, 1-6, respectiv, Nicholas Ionel (191 ATP) - Laurent Lo ...
FUTSAL. United revine pe teren în august
Joi, 29 Iunie 2023 21:30 | Publicat în SPORT
Echipa gălățeană de futsal United Galați va reveni la jocurile oficiale pentru noul sezon în luna august. Astfel, prima confruntare va fi programată pe 23 sau 24 august (în funcție de televizări), în Supercupa României, unde United Galați (în postura de echipă campioană) o va întâlni pe CSM Deva (fostă Autobergamo) - câștigătoarea Cupei. Partida se va disputa la Sf. Gheorghe, pe "Sepsi Arena". La câteva zile distanță, pe 26-27 august, se va da startul și în noua ediți ...
Un nou „amical” pentru Oțelul
Vineri, 30 Iunie 2023 07:25 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană va disputa, vineri, în ultima zi a lunii iunie, cea de-a doua partidă amicală din cadrul stagiului de pregătire centralizată din Austria. Adversară îi va fi Polissya Jîtomir (Ucraina, Liga I), iar partida este programată de la ora 15:00, în transmisiune live video pe contul oficial de YouTube - Oțelul TV. În primul joc-test, gălățenii au remizat cu austriecii de la Kapfenberg, scor 1-1, iar până la finele cantonamentului austriac vor mai disputa alte două ...
Sebi Boghean, baschetbalist de nota 10
Miercuri, 28 Iunie 2023 13:48 | Publicat în SPORT
Evaluarea Națională a fost mai intensă ca niciodată pentru cei aflați la final de clasa a opta, date fiind condițiile de desfășurare, cu greva profesorilor chiar înainte de examene. Cu toate acestea, baschetbalistul Sebastian Boghean (care a debutat la 14 ani în Liga Națională, în sezonul precedent) a reușit rezultate foarte bune la cele două probe: 10,00 la Matematică și 9,30 la Limba română. Cu toate că a avut de împărțit permanent timpul între şcoală şi antrenamente ...