Da... mă uit la mormanul de nisip! doamne, ce mult timp mi-a adus tata! o fi aşa mare depozitul de sub costişă? văd că foarte mulţi săteni se duc mai mereu acolo şi-şi iau! îşi iau cu buzunarul, cu pumnul, cu şapca! unii îşi iau cu căruţa, că sunt lacomi, nu le ajunge oleacă, acolo, de-o viaţă! alţii, şi mai abitir, îşi iau să aibă chiar şi după viaţă, că vor şi-n moarte să şi-l piardă, ori să-l muncească, ori să se laude cu el, cu timpul, cu mizerabilul ă ...

inima ta sufletul meu româneşte cum păsări lungi cântă păsări fără plată n-am să n-ascult ce mi se-ntâmplă cereşte n-am să nu tac până-mi va fi niciodată n-am să nu tac până-mi va fi totdeauna fără să ştiu că tu mi-aduci descântare celei dureri despre ce poate fi-ntruna cest dor odor rodnic şi semn de mirare eu chiar acum cerului cer îndurare pentr-un cuvânt (s)pus cu năduf la ţărână când am călcat lacrima ta pe cărare plânsă încet plânsă în limba rom ...

Da... am o grămadă de timp! pot da şi altora! pot umple toate clepsidrele din Zimbru! că toţi au orologii cu nisip! adică toţi îşi imaginează timpul in/finit turnat ireparabil şi inexorabil de o mână nevăzută peste frumoasa (ori urâta) lor întâmplare de a fi! unii nu se plâng niciodată că nu (mai) au timp! alţii se plâng toată ziua şi toată noaptea că n-au timp! dar nu se duc pe coastă să-şi aducă! cică nu-i bun ăsta de pe costişă! cică vor alt fel de timp, da ...

mărturisesc: n-am fost atent/ să văd cât poate fi de-absentă, n-am auzit şi n-am văzut/ cum că nici tu nu eşti atentă! mărturisesc: nu cred că pot/ a fi în stare să-mi iau seama cum de nu ştiu că am uitat/ demult „si vis amari, ama”! mărturisesc: este-n zadar/ orice, oricând, pentru oricare fără acest înalt stăpân/ scris drept răspuns la întrebare! mărturisesc: prezenţa sa/ e-o mare suferinţă-n fire, dar lipsa cestei suferiri/ e cea mai grea nenorocire! mărturis ...

Nu-mi vine să cred ce aud de la poartă. Sigur că da, trebuie să mă dau jos din vis, trebuie să mă dau jos din somn, trebuie să mă dau jos de pe prispă şi să mă duc la ea şi la el. La fată şi la tei, adică. Trebuie... însă nu mă pot mişca. Parcă-mi şopteşte cineva să nu cumva... fiindcă o să-mi pară foarte rău, o să regret amarnic dacă fug din cel mai lung vis al vieţii mele. Ştiu că un vis durează numai câteva secunde, după cum grongănesc deştepţii, dar eu ...

las timpul singur şi mă duc să văd ce a rămas acolo, în uitare, pe-o margine de vis, departe hăt - mâhnirea-ncepe să se înfăşoare pe naivitatea sufletului meu, iar trupul mi se-nchină şi se-nclină când văd câte e de singur dumnezeu, parcă vecia lui ar fi de vină îngenunchez nedumerit şi-l rog să-mi zică ce să fac şi ce urmează astăzi şi mâine, însă n-am noroc - nu-mi dă nici o idee, nici o rază mă uit în podul palmei şi nu cred că liniile toate-s prăpădite ...

Uite... mai sunt două ceasuri până se crapă de ziuă. Tata nu are ceas. Nici mama nu are. Nici eu nu am. Nici fratele meu, nici surorile mele. N-avem nici de perete, nici de masă, nici cu pendul, nici cu din ăla cuc. Nu avem nici un fel de ceas. Nici digital, nici de mână, nici clepsidră. Nici măcar din lemn nu avem. Nu mai zic din fier, din aur, din argint. Altfel spus, toţi suntem departe de orice instrument de control/ măsurare a timpului. Însă asta nu însemnează că nu avem t ...

Moto: „şi mai de mult, tot mai demult/ mă pregătesc de început -             erai pe unde nici n-ai fost/ - ştiu toată moartea pe de rost”                                                                          (Iolanda Cremene)   (!!!) înaltă şi adâncă doamnă,/ să ştii că eu nu te aştept - suntem atâta de aproape/ încât parcă suntem născuţi n-aceeaşi clipă şi n-acelaşi/ loc ne/cere ...

Da... negreşit, plec în zorii zilei! nu orbecăiesc, şarlele lui Lungu sunt mai lente, mai cu frică de stăpân, mai prietenoase! şi parcă şi timpu-i mai bun şi mai lung şi mai potrivit pentru scopul vârât de atâta vreme-n capul şi-n sufletul meu!... Da, exact când mama pleacă la prăşit tocmai pe Tâmpa, la dracu-n praznic, şi tata pleacă la săpat şanţuri tocmai în Tabără, adică tot la dracu-n praznic, plec şi eu să mă conving (o dată pentru totdeauna) ce face fata ...

şi bate la poartă - să cred că-i MISTER? să cred că-i banal? inutil? efemer? să fug? să rămân? să-l primesc? SĂ-L ÎNFRUNT? să plâng temător? să mă creadă mărunt ??? şi bate la geam - ce curaj! ce curaj! - CEVA parcă-mi spune c-ar fi un VRĂJMAŞ, că sunt un NEVREDNIC în pururea... dacă nu-i tai din pofteală şi-l las ca să treacă !!! şi bate, şi bate, şi bate - şi tac, şi tace, şi-mi scurmă pe gând şi pe prag - mă rog de-ndurare la PRONIE, poate m-ajută cum ...