NIŞTE ICOANE

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Te rog să laşi acasă icoana mea de seară!/ te rog să laşi acasă icoana mea de zi,/ fiindcă eu, de mâine, mă duc odinioară,/ să uit întotdeauna „a fi” şi „a nu fi”!// Miroase a iubire nemernică şi-a ură!.../ [de la (a)casa noastră n-am să mai plec nicicând,/ fiindcă doar acolo mă bate (cu măsură)/ o lună foarte plină (şi goală) până când...!]// Numai icoana mamei acolo mă aşteaptă,/ numai icoana tatei cu ochii până-n cer...!/ te rog, lasă-le-acasă! îmi trebuieşte-o dreaptă/ cărare printre mine şi ce va fi mister!// Te rog, întinde mâna... şi vezi că am dreptate!/ şi pune două vreascuri pe singurul meu foc,/ să-(mi) pot lua lumină pentru singurătate/ când voi avea în spate o moară cu noroc!// Miroase a iubire nemernică şi-a ură!/ decât aşa, mai bine bine-cuvânt la câini,/ să se-nţeleagă rostul iertării care fură/ păcatul... şi se spală cu el, frumos, pe mâini!// Mama e-aceeaşi mamă: a mea, a ta, a noastră...! şi tata e acelaşi... spun: tatăl nostru sfânt!.../ [icoane pe câmpie, icoane la fereastră.../ şi noi (cu moara-n spate): noroc bătut de vânt!]//
Nu mai am făină, moara mea de vânt.../ nici întotdeauna, nici din când în când,/ şi nu am răbdare, nu mai stau la rând,/ vreau să fac o turtă, să nu mor flămând!// Cei săraci ca mine, moara mea de vânt.../ n-au loc nici în ceruri, n-au nici pe pământ,/ nu-s primiţi în raiuri, nici în iaduri nu-s.../ sunt striviţi de minus, sunt mereu în plus!// Dacă ai vro milă, moara mea de vânt.../ hai tocmai încoace, tocmai unde sînt/ lângă cel mai singur cavaler trist, sfânt.../ şi adu-mi făină, să nu mor flămând!// Mă tot uit în zare... nu cred că mai vii/ să-mi iei lăcrămarea ochilor pustii.../ nu am nici de suflet, nu am nici de gând...!/ Mai rămâi cu bine, moara mea de vânt!// Ieri am fost la tine, moara mea de vânt/ cu singurătatea înclinată blând,/ aripile tale line s-au întins/ ca să-mi răsplătească ochiul meu învins,/ toate să-mi adune lacrima de frig/ şi să-mi ostoiască tristul meu nimic!// Ce despovărare să te văd cum stai/ pe genunchii unui lung picior de plai,/ cum te bate vântul de atâta timp/ şi tu macini boabe de păcat în schimb!/ Nu-i păcat să macini, însă nu-i uşor/ să-mi văd amăgirea-n dinţii pietrelor!// Nu te dau la nimeni, moara mea de vânt,/ numai lângă tine pot vedea că sînt,/ pot vedea sfârşitul chiar acum pe scut,/ numai tu-mi dai pacea altui început,/ mergi fără oprire, dar rămâi pe loc/ în singurătatea-roată la noroc!// Păsări dezgheţate vin duminicând/ în singurătatea-mi înclinată blând!/ Vii şi tu la mine, moara mea de vânt?//... Chiar aşa! Vii?

Citit 803 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 18:03

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro