O, caii mei!...o, caii mei!.../ (v)aţi dat istoriei temei,aţi sfărâmat (din temelii)/ mofturi de duşi, mofturi de vii...aţi rostuit descălecări/ pân’ v-a(u) dat sângele pe nări,până când mari şi mici şi goi/ au smuls şi sufletul din voi...acu, sub flamuri şi sub porţi,/ zac numai oase de cai morţi...urmaşii voştri sunt puţini,/ loviţi de blestemaţi seninişi de geambaşi cu cap uşor.../ (vai de sămânţa mamei lor!!!) Câţi mai sunteţi, cât mai sunteţi,/ vă rog ...

(la mormântul lui Dumitru Giurgea, Respect!) (!) se făcea că era o dată ca nici o dată -o dată să-mi fie de cald și de frig, de frică și de curaj,de luni și de duminică, de dor și de alinare,de fără de care nu se poate, de târziu și de mintenas (!)(!) și se mai făcea că aleargă spre mine - să mă prindă somnul cu vis pe viață și pe moarte,și să-mi s/pună o primă și ultimă întrebare:vrei să-l scădem pe ”aproape” din ”departe”,să-l adunăm pe ”depart ...

Doamnă, cântă ţuţuveiul...!/... Nu înseamnă că porneşterâsu-plânsu primenelii,/ ultima şi prima datăpentru unii, pentru alţii...?/... nu-înseamnă treacă-meargăiar, şi iar, şi iar, întruna.../ până când o grea lăcată ferecă şi tăinuieşte/ capete şi capi şi capuri,suflete înalte, joase,/ flori de rând şi flori de vază...până când absenţa-ncepe/ şi spre-ncolo, şi spre-ncoace...şi (se) (s)cade totu-n sine.../ şi nimic nu mai vibrează? Iată, ce săracă ...

Suntem...în...memoria...plitei... şi cred că aveţi, fiecare,acasă, afară, n-alt unde, o plită lăsată-n uitare,lăsată-n rugină şi-n colburi, crăpată în timp şi în vreme –o plită mai caldă, mai rece, şi gata oricând să ne cheme,şi gata oricând să adune, în para-i cumplită ori calmă,toţi paşii plecărilor noastre în lume, în sfadă şi-n valmă,în raiuri, în fulgi şi-n mătăsuri, în bine, în rău, într-o doară,cu tot dinadinsul, aproape,  departe, ...

n-am mai fost la voi, am fost la alţii/ şi au fost şi ei la fel ca voi –voi şi alţii îmi strigaţi din urmă:/ nu ai nici o şansă...fără noi! ce te-ai face (tu) fără regrete?/ ce te-ai face (tu) numai nădejdi?n-ai mai şti nici cum, nici care parte/ a deşertăciunii noastre eşti! n-ai mai şti dacă e bună calea/ cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi –uită-te prin câtă admirare/ stăm şi tremurăm ca nişte vergiîn bătaia unui vânt năprasnic,/ unei zodii – (tu) ...

(!) e greu şi mult de mers până acolo -eşti singur... vezi că nimeni nu se vâră? -suportă, rabdă, iartă, fii atent,ia samă, calcă drept... să nu faci dâră (!) (!) nu plânge... lăcrămarea nu te scoatenici la liman... şi nici nu-ţi drege visul! -în viaţa asta fără precedent,tu eşti şi ucigaşul şi ucisul (!) (!) nu te strâmba dacă auzi suflareaacelei drepte, care te aşteaptă!îndreaptă-ţi fruntea, râzi, ai grijă, vezisă nu lipsească următoarea treaptă (!) ...

(!) tata măsoară drumul pân-acasăcu lumânarea ochilor de lup -lemne de foc întârziat apasăînspre genunchi clavicule de cub!)(!) în urma lui, pădurea se descalţă,cu tot cu lupi s-apropie de sat -scade lungimea firului de aţăşi creşte frunza lemnului tăiat (!)(!) curând, n-o să mai vină dimineaţă,şi focul se va stinge pe cuvânt -şi tata şi copacii se înalţăîncet, spre cer, cu ochii în pământ (!)(!) tristeţi de lup se spânzură de ploaie,inele oxidează pe butuci ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Se-ntoarce acasă odată cu Luna,s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...!(ce apă adâncă mai are fântânaşi-n ciuturi ce plânsuri cu miros de fân!)Îşi şterge obrazul cu palma sărată,se uită pe drumul de dinspre copii,dar nici o scrisoare nu vine la poartă...!(ce mare e Luna în ochii pustii!)Se uită-n icoană şi face luminăcu genele-n tremur, cu paşii mai grei...!(de-o viaţă de ani tot aşteaptă să vinăfrumosul din ...

Pe rochia cu străzi în perspectivăam scris că merg la ţărmul unde staişi mă aştepţi - corabie-ncărcatăcu mirodenii, ca un fel de rai...!Nu ai uitat... cred că ţi-aduci amintecât am citit-o când te îmbrăcaişi când era în cufărul cu zestre...!O ştiu pe dinafară, doamnă... hai,calcă-ţi pe suflet, strigă-mă aproape,îmbracă-te, dezbracă-te încetşi lasă-mă s-o scriu şi prin lăuntru,ca pe mătasea unui strict secret!Pe rochia cu străzi în perspectivăam scris că ...

aici, toată lumea-i a noastră/ şi-i chiar şi a voastră şi-a lor -sunt verbe cuminţi şi cu minte,/ umplute cu slavă şi zborsunt zile-n veşminte de seară/ şi nopţi în veşminte de zişi doruri mai lungi decât viaţa// când ai şi când n-ai ce iubicând toate cuvintele-s verbe/ de dus şi de-ntors şi de stat,ascult şi mă uit cum/se/cade şi urc şi mă-nvăţ să (nu) cadpe ţărna din deal şi din vale,/ pe ploaie, pe vânt, pe omătnicicum n-ai să scrii "înainte",/ nicicum ...