Raportările referitoare la viroze respiratorii şi pneumonii care ajung săptămână de săptămână la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi arată că cei mai predispuşi să se îmbolnăvească de infecţii respiratorii acute (viroze respiratorii) sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani. Pneumoniile îi afectează cu predilecţie pe copiii care nu au împlinit încă un an. Simplu, dar eficient Ca părinţi, prima regulă pe care trebuie să o respectăm atunci când am r ...
Temperaturile scăzute din noaptea de miercuri spre joi au făcut ca numărul pacienţilor cu afecţiuni cardiace care au solicitat ajutorul Ambulanţei să crească cu aproximativ 70 la sută mai mult decât într-o zi normală. „Frigul, excesele alimentare sau pur şi simplu stresul sunt toţi factori care pot duce la decompensări al bolnavilor cardiaci. Deşi apelurile au fost mult mai numeroase faţă de alte nopţi, am reuşit să intervenim în timp util pentru fiecare solicitare”, a ...

Sfaturi: Şcoala iubitorilor de animale

Duminică, 30 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Dacă aţi trecut cu bine de Crăciun, fără indigestii sau alte neplăceri, mai aveţi un singur hop - noaptea de Revelion, când oraşul va fi asurzit şi zguduit din temelii de pocnetul petardelor şi de tot soiul de bubuieli care vă agită şi vă îngrozesc pisicile şi câinii. Chiar dacă pocnitorile au intrat deja în acţiune, tărăboiul orei care desparte 2012 de 2013 este unul major, şi cel puţin 40 la sută dintre câini şi pisici - dar î ...
În acest weekend, nu mai puţin de patru case au fost afectate de incendii, ce au avut ca principală cauză coşurile de fum curăţate necorespunzător. Cronologic vorbind, primul incident de acest fel a avut loc în după-amiaza zilei de vineri. La locuinţa situată pe strada Dogăriei, la numărul 56, au ars zece metri pătraţi de acoperiş. "Incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră. Din fericire, nu au existat victime", ne-a declarat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuv ...

Băutură de iarnă: Cât vin fiert este recomandat să bem

Sâmbătă, 15 Decembrie 2012 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Cu toţii ne amintim cu plăcere aroma şi senzaţia de relaxare resimţite după ce bem o cană de vin fiert. Deşi este considerată de mulţi drept băutura neîncoronată a iernii, beneficiile vinului fiert se opresc, în bună parte, doar la starea de relaxare pe care o creează. Ar mai fi de amintit câteva plusuri, însă acestea apar doar în cazul unui consum moderat. Motivul pentru care medicii nu recomandă această băutură constă în faptul că riscăm să nu mai simţim efectele ...
În doar 24 de ore, medicii a Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului "Sf. Ap. Andrei" au avut de tratat peste 50 de pacienţi cu astfel de probleme „Majoritatea gălăţenilor ajung la spital cu fracturi ale încheieturilor mâinilor sau cu entorse. Deşi numărul pacienţilor a crescut cu sută la sută, Serviciul Urgenţe reuşeşte să facă faţă solicitărilor”, explică dr. Angel Trifan, şeful Compartimentului UPU – SMURD Galaţi. Sărbători cu mâna în ghips Maria Gabăr ...
Circulaţia vehiculelor se desfăşoară cu dificultate. În consecinţă, poliţiştii de la Circulaţie recomandă o serie de măsuri care vă pot feri de necazuri: Acordaţi o atenţie deosebită stării tehnice a autovehiculului şi nu porniţi la drum dacă sesizaţi probleme la sistemele de direcţie, frânare şi semnalizare.Echipaţi autovehiculul cu cauciucuri şi/sau lanţuri antiderapante, nisip, lopată!Ştergeţi parbrizul, luneta, geamurile laterale şi oglinzile retrovizoare exte ...
Mulţi deţinători de arme destinate autoapărării nu au înţeles că aceste dispozitive, chiar dacă teoretic nu au potenţial letal, nu pot fi purtate sau folosite la voia întâmplării, pentru reglarea unor neînţelegeri ori pentru intimidare. Dovadă stau numeroasele cazuri înregistrate la poliţie, în care persoane care deţin cu acte în regulă un pistol neletal îl utilizează în afara prevederilor stricte ale legii. Pentru ca incidente precum ca cel de la Umbrăreşti, de la în ...
Acţiunea face parte din seria de evenimente organizate la Galaţi cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, care se sărbătoreşte în fiecare an în a doua zi de miercuri din luna octombrie.  Elevii Şcolii Generale nr. 26 vor fi implicaţi într-un concurs de desene şi vor putea urmări o prezentare din care vor învăţa măsurile elementare de acţiune în caz de cutremur, inundaţii, etc. ISU Galaţi a deschis seria manifestărilor vineri, odat ...
Într-o vreme în care copiii sunt expuşi pericolului de a adopta tot felul apucături greşite, care nu sunt de natură să îi conducă pe calea cea dreaptă, atât în ceea ce priveşte rezultatele şcolare cât şi în societate, poliţiştii încearcă să le explice, la vârste fragede, riscurile şi pericolele care se ascund în spatele unor tentaţii. Săptămâna prevenirii criminalităţii, care a debutat la şapte zile de la începerea anului şcolar 2012-2013, a avut în deschiderea ...
Pagina 45 din 46