În pregătire, proteste în cancelarie

În pregătire, proteste în cancelarie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grevă pe 5 octombrie, dar şi alte forme de protest dacă Guvernul nu negociază din nou Legea Salarizării Unice. Asta pregătesc cadrele didactice pentru următoare perioadă. Angajaţii din învăţământ vor să semnaleze astfel nemulţumirile faţă de forma adoptată de Guvern pentru Legea Salarizării Unice şi cea a Educaţiei.

Membrii FSLI Tecuci, «Spiru Haret» şi «Educaţia» vor face grevă luni, 5 octombrie, în paralel cu protestele iniţiate la nivel naţional. «Oamenii vor merge la şcoală, dar nu vor face activităţi», a declarat Mircea Petică, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Tecuci.

«După această dată, aşteptăm rezultatele de la negocieri. Eu sunt sigur că guvernul nu va da înapoi şi vom ajunge la protest general», ne-a spus şi Adrian Andrăşescu, de la «Educaţia».

Membrii celui mai mare sindicat gălăţean, SIP, nu vor adera la protestul de pe 5 octombrie, Federaţia Educaţiei Naţionale, la care sunt afiliaţi, participând cu reprezentanţi la un miting programat pe 7 octombrie, la Bucureşti.

«Ziua Educatorului este zi liberă oricum, deci nu vedem sensul grevei în acea zi. Noi vom susţine mitingul de pe 7. În viitor vom stabili, probabil, un calendar comun cu celelalte sindicate», a spus Valeriu Diculescu.

Până la sfârşitul săptămânii, membrii afiliaţi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, ai FSLI Tecuci, ai Sindicatului «Spiru Haret» şi ai Sindicatului «Educaţia» vor alege forma de protest la care vor apela dacă nu li se rezolvă cererile. Cea mai mare nemulţumire a lor vizează Legea Salarizării, prin care angajaţilor din şcoli li se taie sporurile până la 31 decembrie 2009.

Citit 900 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.