„Vrem să achiziţionăm un sediu pentru Facultatea de Medicină”

„Vrem să achiziţionăm un sediu pentru Facultatea de Medicină”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Susţine rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, prof. dr. Viorel Mînzu (foto), cu câteva zile înainte de debutul noului an universitar *

- Anul universitar la „Dunărea de Jos” va începe pe data de 5 octombrie. Care e motivaţia?

- 1 şi 2 octombrie sunt joi şi vineri, două zile la sfârşitul săptămânii. La noi săptămânile sunt numerotate pentru identificare şi e preferabil să se înceapă cu o zi de luni. De asemenea, avem nevoie de acest răgaz pentru că la secretariate e activitate intensă în această perioadă. În plus, avem şi specializările la masterat, ale căror concursuri de admitere se desfăşoară către sfârşitul lunii septembrie. Avem nevoie de timp pentru a stabili formaţiile de studiu şi pentru a permite secretariatelor să facă lucrările necesare.

- Aveţi aproape 3.500 de boboci anul acesta. Vă mulţumeşte admiterea?

- E o cifră surprinzătoare chiar, mai ales în ceea ce priveşte învăţământul cu taxă, pentru că suntem într-un an cu criză economică evidentă. Este adevărat că nu toţi cei care au fost admişi vor fi în fapt studenţii noştri. S-ar putea ca unii dintre ei să aibă dificultăţi în a plăti taxa de şcolarizare, care, de altfel, nici nu e prea mare la noi la universitate.

- Contaţi totuşi pe faptul că la sfârşitul anului ar putea să ocupe un loc fără taxă?

- Sigur, acesta este marele nostru avantaj, că la sfârşitul anului are loc o evaluare, iar studenţii care au intrat la taxă pot să treacă la buget, în funcţie de performanţele lor academice. Ei nu sunt condamnaţi să plătească taxa trei sau patru ani de zile.

- Alte noutăţi în ce priveşte anul universitar?

- În primul rând aşteptăm să vedem exact după ce lege a educaţiei funcţionăm, deocamdată suntem încă pe legea veche. De asemenea, avem să spunem o incertitudine pentru anul viitor în ceea ce priveşte aspectul financiar. Nu ştim exact cât va fi alocaţia bugetară pentru un student echivalent, ne aşteptăm ca aceasta să fie ceva mai mică. De asemenea, ne aşteptăm ca, într-un an de criză, să avem o finanţare mai redusă în ceea ce priveşte planul de investiţii. În rest, din punct de vedere didactic şi al cercetării ştiinţifice, funcţionăm după aceiaşi parametri.

- Vor mai fi, totuşi, continuate anumite investiţii începute anterior?

- Anul acesta am avut dificultăţi majore. Firmele care au realizat lucrări de reabilitare şi de consolidare au intrat în reorganizare judiciară, însă totul e spre bine. Banii necheltuiţi intenţionăm să îi folosim pe ultima sută de metri pentru a achiziţiona un sediu pentru Facultatea de Medicină, în măsura în care vom avea sprijinul ministerului şi pentru anul viitor.

Citit 1729 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.