Soborul Sfântului Ioan, duminică

Soborul Sfântului Ioan, duminică
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În prima săptămână din noul an, a doua zi după Bobotează, vom sărbători Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului (7 ianuarie). Cu alte cuvinte, va fi Sfântul Ion, prilej şi de închinare, dar şi de petrecere pentru mulţi dintre gălăţeni.

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătoare importantă, în condiţiile în care Ioan, numit de teologi şi “Înaintemergătorul Domnului” e un reper în spiritualitatea ortodoxă, iar în calendar îi sunt dedicate şase zile de sărbătoare pe an.

Elisabeta, femeia preotului Zaharia, l-a adus pe lume pe Ioan cu şase luni înainte ca Fecioara Maria să îl nască pe Iisus. Naşterile ambilor copii fuseseră prevestite de îngeri. Sfântul Ioan Botezătorul l-a botezat pe Hristos în apa Iordanului. E un moment de care aminteşte sărbătoarea Bobotezei, din ajun (6 ianuarie). Ioan a murit decapitat din porunca guvernatorului Irod Antipa. În calendarul creştin ortodox, Sfântului Ioan Botezătorul îi mai sunt dedicate încă cinci sărbători: zămislirea (23 septembrie), naşterea (24 iunie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului (24 februarie), a treia aflare a capului (25 mai).

Citit 2172 ori Ultima modificare Vineri, 05 Ianuarie 2018 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.