Despre onoare şi respectarea cuvântului. Demnitatea ”domnului Unirii”

Despre onoare şi respectarea cuvântului. Demnitatea ”domnului Unirii”

Eroina Unirii de la 1859, Ecaterina (Cocuța) Conachi și colonelul Cuza (litografie din 1861 de Josef Kriehuber)
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
2 comentarii

Fie că a fost cea înfăptuită sub Mihai Viteazul, în timpul lui Cuza sau după Primul Război Mondial, Unire a însemnat întotdeauna Sacrificiu pentru „talpa ţării”. De multe ori, şi demnitarii noştri au fost exemplu de onoare şi sacrificiu.

Scăpat din grupul de unionişti arestaţi la ´48, ameninţat să fie asasinat, colonelul Cuza a ajuns simbolul cel mai popular al Unirii din 1859. Detronat printr-un complot al unor partide de altfel vrăjmaşe, domnitorul Cuza, în timpul căruia, datorită unui mare român, premierul Kogălniceanu, s-au întemeiat principalele instituţii ale statului, va fi exilat peste graniţă, aşa cum avea să se întâmple şi cu un alt monarh român, în 1947... Ambii au avut demnitatea să îşi sprijine şi de acolo ţara.

Corespondenţa lui Cuza de după abdicare dovedeşte intenţiile sale de a nu se lupta pentru preluarea puterii, în dauna stabilităţii ţării. Acuzat că îşi pregătea dinastia şi că nu ar mai fi părăsit puterea la sfârşitul mandatului, Cuza scria Principelui Carol I, la numai un an de la puciul „Monstruoasei coaliţii”: „România şi-a văzut împlinite dorinţele cele mai scumpe, stabilirea unei dinastii care va asigura viitorul ei. Alteţa Voastră, aclamată de naţiune, recunoscută de Sublima Poartă şi Puterile garante, este temeinic aşezată pe scaunul domniei. De acum încolo, Prinţe, românii nu trebuie să aibă alt gând şi ţel decât a consolida dinastia Voastră, decât de a vă secunda (seconda, în sensul de a-l urma – n.red.), cu toate eforturile, în marea misiune pe care cu curaj V-aţi luat-o. Convins că ideile mele sunt şi ale compatrioţilor mei, îmi îngădui să cred că Alteţa Voastră va aprecia că intrarea mea în Principate nu poate avea nici un inconvenient”.

Ca şi cu Regele Mihai, după 1990, puterea, responsabilă de detronare şi speriată de reacţia publică, găsise însă... inconveniente! Cuza insista, ştiind că principele Carol a putut avea acces la documentele domneşti, inclusiv la scrisoarea domnitorului Cuza, din 1 octombrie 1866, către împăratul Napoleon al III-lea, susţinătorul României, în care îşi reconfirma intenţia de a abdica la sfârşitul „mandatului” „şi de a ceda tronul unui prinţ care ar fi putut să-mi dea garanţii serioase pentru viitorul ţării mele”, solicitând „binevoitoarele sfaturi” ale împăratului francez. 

De la Cotroceni, principele Carol îi răspundea cu căldură, în 2 iunie 1867, informându-l că adresase cererea Executivului – înştiinţase adică Consiliul de Miniştri (Guvernul) care... eufemistic spus, „a crezut că [...] ar fi înţelept să nu vă grăbiţi a vă întoarce în ţară. Ni (s.n. - ca de obicei, monarhul se supunea majorităţii politice) s-a părut că în propriul vostru interes şi spre a evita orice situaţie neplăcută (s.n.), cel mai bine ar fi să vă prelungiţi (s.n.) şederea în străinătate.” 

Corespondenţa de faţă poate fi cercetată la Arhivele Naţionale Bucureşti, Fond Casa Regală: am preluat pasajele din volumul „Principele Alexandru Ioan Cuza – scrisori din exil – 1966-1973” Editura Junimea, 2007.

La un sfert de mileniu după Mihai Viteazul
Cocuţa Conachi a pus piatra de temelie a UNIRII românilor

Să rememorăm, telegrafic, evenimentele istorice care au precedat Unirea Principatelor din 1859. În martie 1857, Nicolae Vogoride, soţul Cocuţei, fiica importantului poet premodern Costache Conachi, a fost învestit de turci în demnitatea de caimacan (locţiitor de domnitor) al Moldovei. Imediat au început certuri cumplite între cei doi soţi, deoarece Vogoride era un înverşunat antiunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci) şi revenea în Iaşi doar când obligaţiile protocolare îi impuneau acest lucru.

În urma Convenţiei de pace de la Paris, cele şapte Puteri garante acceptaseră ca provinciile româneşti să se unească, nu înainte de a fi consultat, printr-un scrutin (Divanurile Ad-hoc), electoratul. Vogoride a falsificat, în mod brutal, rezultatul din 19 iulie 1857, iar Puterile garante au şters din agendele lor doleanţele românilor.

Cu prilejul unei descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în seiful soţului nişte scrisori compromiţătoare, venite de la Înalta Poartă şi de la ambasadorul Turciei la Londra. În unele era sfătuit cum să-i obstrucţioneze pe unionişti, iar în altele era felicitat pentru "performanţele" obţinute. Dovezile erau incontestabile.

Cocuţa nu a ezitat nicio clipă. Nu o interesa demnitatea de prima doamnă a Moldovei, care o aştepta. A rămas cu trei copii minori şi cu averea drastic dijmuită de soţul ei. Chemarea ţării a fost mai puternică. Prin Costache Negri, fratele vitreg al Cocuţei, şi Dimitrie Rallet, scrisorile ajung la ambasadorul Franţei la Bucureşti şi apoi la revista "Steaua Dunării" de la Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepte repetarea scrutinului, sub stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au marcat unanimitatea unioniştilor. Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu şi a devenit realitate pe 24 ianuarie 1859.

Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unioniştii nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deşi le merita cu prisosinţă. Fără gestul ei, unirea s-ar fi amânat sine die. Ne-ar fi lipsit din istorie momentul Cuza şi, după regula dominoului, monarhia, independenţa, Marea Unire etc.

Nimeni nu mai poate să nege acum meritele istorice ale Cocuţei. După Mihai Viteazul, ea a pus piatra fundamentală a unirii românilor. Ce ar mai fi de făcut? Să o ajutăm să intre în conştiinţa poporului român. Spre regretul nostru, ingratitudinea unor istorici şi dezinteresul instituţiilor cu importante atribuţii în domeniu (şcoală, media, cultură etc.) sunt de neînţeles. Există însă şi raze de lumină. Cu un an în urmă, am trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice un pliant despre Cocuţa, realizat împreună cu Fundaţia "Pelin". Eroina s-a născut şi a trăit o parte din viaţă la Ţigăneşti, la 3 km de Tecuci, este deci a noastră. Spre cinstea diriguitorilor acestei instituţii, textul a fost trimis celor 7.500 de şcoli gimnaziale şi liceale din ţară, cu recomandarea de a fi dezbătut cu elevii.

Mai mult, la solicitarea noastră, SC Gifarm (patroni Gina şi Pintilie Bute) a achitat suma necesară realizării unui bust. Cunoscutul sculptor Dan Mateescu şi-a făcut treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit deocamdată în hăţişul birocratic (avize, schiţe, contracte, hotărâri de consiliu etc). Evident, nu vom renunţa. Cocuţa trebuie să fie înălţată pe soclul recunoştinţei naţionale.

Acum, când sentimentul patriotic a fost eliminat sau chiar ridiculizat, lecţia Cocuţei ne poate obliga să înţelegem mesajul Imnului Naţional, "acum ori niciodată". Pe 17 august 2018, se vor împlini 190 de ani de la naşterea Cocuţei. Să o sărbătorim cum se cuvine, la nivel naţional. Pentru că popoarele care nu-şi respectă trecutul nu au niciun viitor!

Citit 3179 ori Ultima modificare Joi, 25 Ianuarie 2018 00:17

2 comentarii

  • postat de Un a mic tecucean Miercuri, 24 Ianuarie 2018 12:47 89.136.231.*** Link la comentariu
    0
    6

    Felicitări celor doi autori ai articolului. Cât despre statuie, poate ca în parcul central din Tecuci, pe aleea marilor personalități ale Tecuciului.
    (În paranteză, câteva precizări. Și Vogoride a locuit la Țigănești. Dovadă este și ,,Arcul de Triumf” construit de Vogoride la intrarea în curtea conacului. Pe acolo urma să intre Vogoride victorios ca ..... domnitor al Moldovei. Cocuța era și fiica unui mare patriot, Costache Conachi, dar și soția înșelată de Vogoride de nenumărate ori chiar în conac și chiar cu știrea ei)

    Raportează
  • postat de Sandu Miercuri, 24 Ianuarie 2018 09:12 109.103.134.*** Link la comentariu
    0
    7

    Fara aportul decisiv al acestei mari doamne soarta celor trei principate ar fi avut sigur alt parcurs istoric.Cocuta Vogoride merita sa fie apreciata ca un personaj la fel de important ca cei care au realizat efectiv Unirea celor doua principate iar autoritatile locale poate se vor gandi sa faca o statuie a ei si sa o amplaseze in Parcul Eminescu reamenajat.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.