Profesorul universitar Liviu Stoicescu, la 85 de ani

Profesorul universitar Liviu Stoicescu, la 85 de ani
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

85 de ani sunt mulţi şi numai dacă-i numeri, darămite să-i mai şi porţi pe umeri. Nu este însă cazul unuia dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi profesori ai Facultăţii de Nave gălăţene, prof. univ. dr. Liviu Stoicescu, care, la această vârstă venerabilă, dovedeşte că încă mai are multe de scris şi de oferit generaţiilor actuale.

Colocviile constructorilor de nave gălăţeni - o iniţiativă care ar putea fi urmată de multe alte bresle profesionale din România - se desfăşoară, cu regularitate de metronom, în prima zi de vineri a fiecărei luni, la Biblioteca "V.A.Urechia". S-a intrat deja în al optulea an de existenţă, iar în februarie a fost ediţia cu nr. 63, al cărei centru de greutate l-a constituit aniversarea profesorului universitar Liviu Stoicescu, care a împlinit 85 de ani pe 21 ianuarie. Întrucât nu agreează laudele şi ceremoniile, profesorul şi-a exprimat dorinţa de a vorbi şi de această dată despre alţii, despre doctoranzii săi, despre temele abordate şi modul în care le alegea, despre legătura lor cu proiectarea, producţia şi noile tehnologii pe plan internaţional. De data asta, însă, navaliştii nu l-au mai ascultat! Despre personalitatea sa a vorbit dr. ing. Roman Pîrvulescu, au fost citate câteva afirmaţii din "Laudatio" făcută de conf. univ. dr. Liviu Crudu, la acordarea titlului de profesor emerit al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, în decembrie 2017, care l-a numit "un mare prieten al generaţiilor" şi au fost preluate mesaje de felicitare de la foşti colegi şi studenţi.

Liviu Stoicescu este un nume de rezonanţă pentru sute de ingineri navalişti, care i-au urmat cursurile sau pe care i-a avut ca doctoranzi. A făcut parte din prima promoţie a Facultăţii de Construcţii Navale. A condus 23 de doctorate în domeniile "Hidromecanică navală" şi "Structuri navale" (din 1986), iar din 1990 şi în "Rezistenţa materialelor" şi "Elasticitate şi plasticitate". A publicat peste 130 de lucrări ştiinţifice, patru cărţi de specialitate şi a coordonat numeroase contracte de cercetare în domeniul ingineriei mecanice şi al construcţiilor navale. Este membru al unor societăţi ştiinţifice de prestigiu, printre care şi Academia de Ştiinţe Tehnice din România. I-au fost oferite numeroase aprecieri şi distincţii, printre care Premiul Municipiului Galaţi (în 2002 şi 2003), Ordinul şi Medalia Meritul pentru Învăţământ, în grad de Mare Ofiţer (în 2004, prin decret al preşedintelui României), titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanţa (în 2012). "Este cu totul remarcabil că întreaga activitate, derulată pe parcursul a peste 45 ani (1957-2003), s-a desfășurat în folosul şi sub cupola Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. (...) Domnul profesor Stoicescu s-a implicat direct în crearea şi formarea tradiţiei universitare în Galaţiul Dunării albastre", mai spunea despre el Liviu Crudu.

Citit 2497 ori Ultima modificare Luni, 12 Februarie 2018 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.