Autotrenul abandonat

Autotrenul abandonat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O ditamai maşină, abandonată de mai multe luni de zile pe raza municipiului nostru n-a sărit în ochii niciunei autorităţi gălăţene.

Abandonata cu numărul de înmatriculare B 85 DZM se află pe strada Combinatului, în imediata apropiere a intersecţiei cu Drumul Viilor. Mastodontul încurcă, bineînţeles, circulaţia, iar în jurul lui a început să crească iarba, să se strângă gunoaiele.

În curând, probabil, aşa cum am mai văzut astă-vară aproape de staţiunea Neptun, se va găsi vreun întreprinzător care să pună o pancartă pe care să scrie… hotel auto.

Până una alta, trecătorii prin zonă pot citi prin parbriz numele Dorin, probabil e cel al şoferului care a părăsit din cine ştie ce motiv autotrenul marca Iveco, altfel foarte arătos şi capabil, după cum se poate vedea, să care o grămadă de marfă şi, evident, să aducă şi ceva profit proprietarului.

În fine, probabil că pe acesta din urmă nu îl interesează sau poate nu-l afectează prea tare că un asemenea mijloc de transport zace în loc să producă, dar noi, gălăţenii, ce vină avem?

Cititorul care ne-a sesizat anomalia ne-a anunţat ieri că lucrurile s-au complicat şi mai mult pentru că pe strada unde doarme Iveco-ul a început să se sape din greu, aşa cum se întâmplă în aproape tot oraşul.

S-o fi săpând oare groapa maşinii? Acelaşi cititor ne-a spus că, la un moment dat, le-ar fi atras atenţia unor poliţişti cu privire la acea maşină, dar că nu s-a întâmplat nimic.

Atragem şi noi atenţia celor despre care ştiam că la o adică  ridică maşinile abandonate pe traseele rutiere şi nu numai. Cu asta o fi mai greu, cu ridicatul, că-i cam mare, altfel cum să-ţi explici dezinteresul?…

Citit 1061 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.