Proiectul EcoGalaţi, care îşi propune tragerea unui semnal de alarmă în ce priveşte curăţenia oraşului în care trăim, prinde aripi. Zilele trecute, elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” au realizat, în zona Falezei, o structură din PET-uri şi alte materiale reciclabile încercând astfel să atragă atenţia asupra faptului că putem avea un mediu mai curat, iar asta depinde numai de noi.
În plus, trebuie precizat şi faptul că vedete cunoscute din ţară au transmis mesaje prin intermediul cărora susţin acest demers. Cheloo de la Paraziţii, Mihai Mărgineanu şi Mircea Vintilă au rostit câteva cuvinte arătându-şi astfel susţinerea pentru acest proiect, mesajele lor putând fi ascultate pe blogul ecogalati.blogspot.com.