„Dunărea de Jos” iese din epoca de piatră a informaticii

„Dunărea de Jos” iese din epoca de piatră a informaticii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenţii Universităţii „Dunărea de Jos” vor avea posibilitatea să îşi verifice de acasă situaţia şcolară, ce taxe mai au de plătit, ce examene urmează şi alte informaţii utile. Asta datorită unui nou sistem informatic implementat în universitate în urmă cu câteva săptămâni, care va funcţiona pe deplin în foarte scurt timp.

Potrivit conducerii instituţiei, „Dunărea de Jos” a ieşit din „epoca de piatră” a informaticii, prin sistemul ACADEMIS, care rezolvă cea mai mare parte a nevoilor informatice la nivelul secretariatelor şi serviciilor universităţii, precum şi printr-un nou sistem de comunicaţii voce (telefonic), care înlocuieşte vechiul sistem cu centrale Romtelecom.

„Pentru actul managerial, aceste sisteme sunt foarte importante. Până acum, orice raport ceream dura de la o săptămână în sus. Acum lucrurile vor fi mult mai simple”, a declarat rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, Viorel Mînzu.

Proiectul a costat peste 350.000 de euro şi, potrivit conducerii universităţii, de la 1 octombrie acesta funcţionează aproape la capacitate maximă.

„Mai sunt zone unde trebuie introduse date şi făcute mici adaptări, însă peste puţină vreme va funcţiona pe deplin. Proiectul a fost demarat începând cu a doua parte a anului 2007 şi a fost realizat de firma RED POINT împreună cu sprijinul major al serviciilor noastre”.

„Universitatea „Dunărea de Jos” este prima universitate din România în care se aplică aceste sisteme. Mai sunt unele universităţi care practică doar varianta cu conturile studenţilor, care îşi pot verifica situaţia”, a mai spus prof. dr. Viorel Mînzu.

Comentariu foto: Viorel Mînzu susţine că noile sisteme informatice vor uşura munca în universitate

Citit 1376 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.