Nouă ani de Estrada Studio și un spectacol pe cinste

Nouă ani de Estrada Studio și un spectacol pe cinste
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Muzică de calitate, voci extraordinare, dansuri spectaculoase, dar mai ales talent cu carul, pasiune şi energie debordante, toate acestea s-au împletit de minune într-un spectacol aniversar prin care Estrada Studio a marcat nouă ani de existenţă. Performanţa artistică a avut, de această dată, şi un scop caritabil, ajutorarea unei fetiţe bolnave, care provine dintr-o familie nevoiaşă.

„În urmă cu nouă ani, în mintea unui membru al ansamblului se năştea o idee ambiţioasă, să continue munca maestrului Alexandru Ciorăscu, ba chiar să o dezvolte multicultural, pentru ca ”Estrada Copiilor” denumită astăzi „Estrada Studio” să devină un brand cunoscut şi recunoscut pentru performanţele sale. Astfel, în 2009 ”Estrada Copiilor” s-a născut a doua oară, mamă fiindu-i tânăra Andreea Ignat, care cu ambiţie, perseverenta şi devotament a plecat în noul drum cu doar zece membri”, aşa a început, potrivit unui comunicat de presă, povestea de succes a ”Estrada Studio”, sub egida căreia evoluează astăzi sute de artişti, şi care a pierdut numărătoarea premiilor câştigate. La bilanţul celor nouă ani, ”Estrada Studio” se mândreşte atât cu soliştii participanţi la emisiuni concurs printre care ”X-factor”, ”Next Star”, cât şi cu trupele de dans care s-au remarcat la concursuri internaţionale şi mai ales pe micul ecran. Mai mult decât atât, anul 2018 a adus debutul competiţiilor peste hotare, unde rezultatele au fost extraordinare: România a devenit campioana la dans! De-a lungul timpului ”Estrada” a dus arta la nivel de performanţă, unii dintre artiştii ansamblului făcându-şi o meserie din ceea ce părea la început un hobby, fiind solişti ai unor formaţii sau dansatori ai unor vedete.

Citit 2770 ori Ultima modificare Luni, 04 Iunie 2018 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.