Fetele fug ca să se mărite sau să îşi caute alesul, iar băieţii, să hoinărească, ori să se distreze. Majoritatea copiilor care îşi fac pierdută urma provin din mediul instituţional, dar sunt destui minori care fug din familii, ca să nu le dea socoteală părinţilor pentru notele proaste ori pentru vreo obrăznicie.
Vârsta adolescenţei aduce cu sine numeroase probleme, una dintre ele fiind, de departe, tendinţa către căutarea unei independenţe greşit înţeleasă. Fuga, dispariţia, asocierea cu grupuri dubioase sau pur şi simplu ruperea de mediul familial pentru găsirea cine ştie cărui beneficiu real sau închipuit constituie un fenomen. La Galaţi, 164 de minori au fost declaraţi oficial dispăruţi anul trecut, ceea ce înseamnă că pentru căutarea, găsirea şi readucerea lor au fost implicate autorităţile. Partea fericită a situaţiei este că dispariţiile au fost plecări voluntare, şi nu sechestrări sau răpiri, care să pună în pericol grav şi iminent viaţa sau sănătatea "protagoniştilor".
"Majoritatea lucrărilor înregistrate care au avut ca obiect copii dispăruţi au făcut referire la plecări voluntare repetate ale aceloraşi persoane, cu precădere din centre de plasament sau case de tip familial (80 la sută din total). Situaţia lor a fost clarificată la scurt timp după semnalarea dispariţiei, însă probabilitatea repetării comportamentului este una destul de ridicată", precizează cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Fetele, la măritiş, băieţii, la distracţie
Motivele care îi determină pe teribilişti să îşi facă pierdută urmă, chiar în rânduri repetate, pot varia, dar sunt şi unele comune, care nu ţin cont nici de sex, nici de apartenenţa la o familie sau la o instituţie de ocrotire. Statisticile arată că fetele fug de cele mai multe ori ca să se căsătorească, ori să trăiască în concubinaj cu persoane neagreate de părinţi sau ocrotitorii legali, în timp că băieţii pleacă în lume ca să se plimbe, ori ca să se distreze cu prietenii. O motivaţie comună este şi situaţia şcolară, care atunci când "scârţâie" poate constitui o circumstanţă care să determine dispariţia minorului, dar şi teama de a fi abuzat fizic ori emoţional, dublată de dorinţa de a-şi câştiga singur existenţa.
Secretul găsirii rapide a dispăruților
Indiferent dacă avem de-a face cu un copil care pleacă din obişnuinţă sau cu unul aflat în premieră într-o astfel de situaţie, trebuie avut în vedere că primele ore de la dispariţie sunt esenţiale pentru găsirea rapidă. Astfel, din sesizarea făcută la poliţie nu trebuie să lipsească numele, adresa, numărul de telefon şi calitatea celui care face sesizarea, numele, apelativul, porecla, vârsta şi semnalmentele copilului, eventualele probleme de ordin medical, cât mai multe date despre circumstanţele în care s-a produs dispariţia şi orice suspiciune privind o eventuală stare de pericol în care s-ar putea afla copilul şi care ar putea fi relevantă în clarificarea situaţiei.
