Refugiaţii refuză să mai vină în România

Refugiaţii refuză să mai vină în România
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Numărul străinilor care au solicitat o formă de azil statului român s-a înjumătăţit în prima jumătate a anului, faţă de primul semestru al lui 2017. Cei mai mulţi cetăţeni, proveniţi îndeosebi din Orientul Mijlociu şi Africa, au depus cereri la centrele din Bucureşti şi Timişoara. La polul opus, numărul străinilor depistaţi că şedeau ilegal în România a depăşit 1.200.

România nu mai este ţara făgăduinţei nici măcar ca stat de tranzit pentru populaţiile din ţările cu o situaţie economică şi politică dificilă, ţara noastră fiind ocolită, cel puţin în prima jumătate a acestui an, de fluxurile de migranţi. Dacă în primele şase luni ale lui 2017, circa 1.900 de străini au cerut să fie primiţi în centrele româneşti pentru a li se acorda statut de refugiaţi şi a intra mai apoi în procedurile de acordare a azilului, cu toate beneficiile aferente, în primul semestru al acestui an au fost înregistrate doar 900 de cereri. Majoritatea celor care cerut să stea, măcar temporar, pe teritoriul României, provin din Irak, Iran şi Siria, cele mai multe cereri fiind înregsitrate, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, la centrele de proceduri şi cazare de la Bucureşti şi Timişoara.

"A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil şi a fost respectat principul nereturnării, iar toţi solicitanţii de azil şi persoanele care au primit protecţie internaţională au beneficiat de documente de identitate şi, după caz, de documente de călătorie. Poliţiştii au soluţionat 521 de cereri de protecţie internaţională în etapă administrativă, în 282 de cazuri fiind acordată o formă de protecţie, dintre care pentru 152 a fost recunoscut statutul de refugiat şi pentru 130 a fost acordată protecţia subsidiară", se precizează în comunicatul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).

În perioada de referinţă, 948 de persoane au fost înscrise în programul de integrare, 400 provenind din Irak, 360 din Siria, 63 din Afganistan, iar restul, din alte ţări.

1.000 de străini, în ilegalitate

Procentul străinilor despre care cei de la Imigrări susţin că au fost prinşi în ilegalitate pe terotoriul României a depăşit cu puţin unu la sută din numărul total al străinilor aflaţi oficial pe teritoriul ţării noastre. 1.259 au fost depistaţi, la controalele desfăşurate în primele şase luni ale lui 2018, ca fiind fără forme legale. Fie că au venit în vizită, la studii sau la muncă, respectivii nu şi-au reînnoit actele sau nu au plecat din ţară când le-au expirat vizele de şedere. Mai este şi un procent al celor care munceau fără forme legale.

"Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 748 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligaţia de a părăsi teritoriul României. De asemenea, pentru 787 de persoane a fost aplicată măsura interdicţiei de a intra în ţară pentru diferite perioade de timp, de la trei luni la 15 ani. Totodată, în perioada de referinţă, 209 cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă, aceştia provenind din state precum Irak, Vietnam, Pakistan, Turcia şi Republica Moldova", se mai precizează în comunicatul IGI.

O mică parte a străinilor depistaţi a acceptat să nu fie îndepărtată forţat, 48 de migranţi optând pentru programul de repatriere voluntară umanitară, în timp ce 127 au cerut să fie toleraţi pe teritoriul României.

Citit 2795 ori Ultima modificare Miercuri, 01 August 2018 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.