Cetăţenii sesizează, poliţia amendează

Cetăţenii sesizează, poliţia amendează
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

În două săptămâni, poliţiştii locali gălăţeni au aplicat 388 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 104.900 de lei, în cadrul unui plan de măsuri care a avut ca obiectiv principal asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică pe raza municipiului Galaţi, precum şi combaterea faptelor cu caracter penal.

Pe toată durata acţiunii, oamenii legii au mai avut în vedere: identificarea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca scandal, sancţionarea persoanelor care consumă băuturi alcoolice pe domeniul public, identificarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă normele legale privind curăţenia localităţii (aruncarea cojilor de seminţe, ambalajelor pe domeniul public etc.), depistarea persoanelor care practică jocuri de noroc şi sancţionarea lor conform prevederilor legislative, prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală (consum/ comercializare de substanţe psihotrope, fapte produse cu violenţă).

Cele mai multe amenzi, în număr de 233, au fost date pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 (consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, tulburarea liniştii locuitorilor, proferare de injurii şi expresii jignitoare etc.). De asemenea un număr mare de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi pentru încălcarea HCL 260/2018. Cele 141 de amenzi au fost date pentru fapte, precum: murdărirea domeniului public, deteriorarea mobilierului urban, parcarea neregulamentară a autoturismelor, depozitarea deşeurilor pe domeniul public, spălarea autoturismelor pe domeniul public etc.

Pe toată perioada acţiunii au fost legitimate un număr de 462 de persoane şi au fost constatate cinci fapte cu caracter penal.

"Evaluarea situaţiei operative şi numeroasele sesizări venite din parte cetăţenilor au dus la demararea pe perioada estivală, şi ori de câte ori situaţia din teren o impune, a unor acţiuni menite să stopeze faptele antisociale. Din cauza intensificării actelor de tulburare a ordinii publice, atât poliţiştii locali de la secţii, dar şi cei de la Intervenţie rapidă vor acţiona în toate zonele vulnerabile sau acolo unde sunt sesizări. Vor fi întocmite acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de articolul 371 din Codul penal, care se sancţionează cu până la doi ani de închisoare. Vor fi sancţionaţi şi cei care se constituie în grupuri ce atentează la bunurile cetăţenilor sau la integritatea acestora, dar şi persoanele care murdăresc domeniul public şi distrug mobilierul urban", ne-a declarat Petrică Hahui, director general al Poliţiei Locale Galaţi.

În continuare, poliţiştii locali vor acţiona, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, în toate cartierele municipiului Galaţi.

Citit 2931 ori Ultima modificare Luni, 30 Iulie 2018 23:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.