Pensionarii gălăţeni, la seminar şi la proteste

Pensionarii gălăţeni, la seminar şi la proteste
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru ca şi UE să le ştie necazurile, pensionarii gălăţeni merg la Bucureşti, la un seminar * După informare, vârstnicii îşi vor continua acţiunea în plan naţional, cu pichetarea ministerelor din Capitală *

Luna viitoare va fi una bogată în evenimente pentru Alianţa Europensionarilor din România-Filiala Galaţi. Mai exact, timpul pensionarilor-răzvrătiţi se va împărţi între seminarii şi proteste. Cum locul de desfăşurare al ambelor acţiuni este Bucureştiul, măcar pensionarii nu se vor putea plânge că urechile Capitalei nu ascultă plângerile provinciei.

Pe 1 şi 2 septembrie, conducerea Alianţei va participa la seminarul „Un sistem puternic de protecţie socială asigură protecţia angajaţilor împotriva impactului crizei economice”, organizat de Uniunea Europeană (prin EZA – Centru European al Muncitorilor) şi la care sunt invitaţi reprezentanţi ai sindicatelor (Cartel Alfa), asociaţiilor de pensionari şi  fundaţiilor (CAR) din România, Belgia, Croaţia şi Polonia.

„Din partea asociaţiilor de pensionari din România suntem singurii care am fost invitaţi, pentru că am fi cei mai activi. Se vor prezenta sistemele de pensii din statele europene şi le vom spune şi noi cu ce ne confruntăm aici. O să ne adresăm şi preşedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu [care este şi vicepreşedinte EZA], pentru că acţiunile sindicale nu sprijină acţiunile pensionarilor, deşi noi, prin proteste, îi apărăm inclusiv pe viitorii pensionari, care lucrează astăzi”, a spus preşedintele Alianţei Europensionarilor, Cristea Toader. 

În corturi, în Parcul Izvor

După seminarul cu pricina, pensionarii gălăţeni vor trece la protest. „Din 12 septembrie ne instalăm în Parcul Izvor şi nu vom mai pleca de acolo până când nu vom reuşi să stăm de vorbă cu miniştrii şi până când aceştia nu ne vor da nişte garanţii că solicitările noastre se vor rezolva. Din 12 septembrie, în fiecare zi vom picheta câte un minister: cel al Muncii, cel de Finanţe, al Sănătăţii, dar şi sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, spune Cristea Toader.

„Vom cere eliminarea reţinerilor CAS din pensii şi impozitarea doar a acelor pensii care depăşesc 3 puncte, adică sunt la valoarea de peste 2.000 de lei. În plus, cerem desfiinţarea actualului sistem al CNAS în care casa face ce vrea cu banii strânşi, dar nu dă nimănui socoteală de cheltuielile pe care le face. CNAS ar trebui să fie în subordinea Ministerului Sănătăţii şi atât”.

„Aţi văzut că şi ministrul Sănătăţii care a demisionat a cerut acest lucru pe care noi îl solicităm de atâta timp? Ce a făcut domnul Cseke Attila ar trebui să facă mulţi alţi miniştri. Şi cel al Agriculturii şi cel al Muncii şi domnul preşedinte al CNAS”, mai spune Toader.

Cum anul electoral se apropie, pensionarii spun că vor să îşi ia măsuri de precauţie: „Să semnăm un protocol cu USL ca atunci când se va schimba Guvernul să aplice un program prin care viaţa pensionarilor să fie mai bună, că de rea ne-am săturat”.

O intenţie care nu este nici prima şi nici ultima, aşa cum nici o promisiune electorală neonorată nu este uitată la un viitor tur electoral, ba, din contră, este repusă „pe tapet” de parcă ar fi cine ştie ce noutate.

Citit 790 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.