Echipamentele electrice - la examen

Echipamentele electrice - la examen
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cuptoarele cu microunde şi câteva veioze – repetentele aparatelor de joasă tensiune *

Comisarii Protecţie Consumatorului Galaţi au verificat 12 operatori economici gălăţeni, în cadrul unei acţiuni tematice care viza comercializarea echipamentelor electrice de joasă tensiune.

Gina Stanciu (FOTO), directorul delegat al Protecţiei Consumatorului, a făcut publice rezultatele controlului:

„La operatorii economici SC Janett-Nicu CO SRL Galaţi, SC GMC Company SRL Galaţi, SC Sabimir SRL Galaţi, SC Real Hypermarket România, SC Pinvas SRL Tecuci, SC Pan Dan Com Invest SRL Galaţi şi SC Domo Retail SA Târgu Secuiesc au fost găsite abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor”.

Lămpi fără informaţii

„Au fost verificate produse în valoare de 147.602 lei, dintre care au fost oprite temporar de la vânzare produse valorând 5.200 lei. Deficienţele sesizate au fost legate de lipsa pe veioze, lămpi de birou sau lămpi de noapte a informaţiilor referitoare la denumirea producătorului, adresa sediului social”.

„De asemenea, lipseau informaţiile în limba română sau elementele de identificare”, detaliază directoarea Stanciu.

Zece echipamente ţinute la respect

În final, comisarii Protecţiei Consumatorului au oprit definitiv din comercializare zece echipamente electrice de joasă tensiune, în valoare de 1.600 lei şi au dat patru amenzi, în valoare totală de 11.000 lei.

Citit 746 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.