Săptămână de teroare la Şcoala Ajutătoare „Emil Gârleanu”

Săptămână de teroare la Şcoala Ajutătoare „Emil Gârleanu”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru că  managera unităţii este în concediu medical, ISJ a numit în locul său o altă persoană * Aurelia Melinte (FOTO 1) a mai fost  la conducerea şcolii  în urmă cu zece ani, când a fost eliberată din funcţie pentru management defectuos * Cadrele didactice  se plâng că, la numai o săptămână de la instalarea noii directoare, şcoala stă pe un butoi de pulbere * Angajaţii susţin că numirea Aureliei Melinte s-a făcut în urma presiunilor politice *

La Şcoala Ajutătoare „Emil Gârleanu” învaţă elevi  cu probleme care au nevoie de cadre didactice calme, dispuse să-şi pună tot sufletul în activităţile pe care le desfăşoară. Sunt copii care în clasa I nici nu ştiu să vorbească şi părinţii lor aşteaptă ca şcoala să-i ajute în dezvoltare.

Cum să poată face aşa ceva un angajat, dacă atmosfera din unitate a devenit atât de tensionată, încât nimeni nu mai ştie ce va aduce ziua de mâine? Pe la colţuri circulă zvonuri, nimeni nu ştie exact ce are de gând noua directoare, comunicarea dintre angajaţi şi manager lipseşte cu desăvârşire.

„O vrem pe doamna Ivanovici înapoi”

Deşi directoarea Gabriela Ivanovici se află doar în concediu medical şi pe toată perioada cât a lipsit a delegat pe cineva să-i ţină locul, cadrele didactice ale şcolii s-au trezit peste noapte cu Aurelia Melinte numită oficial la conducere de ISJ, până se termină concediul medical al  managerei de drept. Ieri, cadrele didactice erau disperate, plângeau şi-şi doreau să se întoarcă fosta directoare mai repede din concediu.

„Toată povestea cred că e politică. Înainte să plece în concediu medical, doamna Ivanovici a avut trei controale, poate-poate vor găsi ceva în neregulă. Auzisem că Aurelia Melinte vrea să ajungă iar directoare, pentru că este bine văzută în PD-L”.

„De aceea, am făcut un memoriu la ISJ şi am cerut să o păstreze pe doamna Ivanovici în funcţie. Aurelia Melinte a mai fost directoare în urmă cu câţiva ani şi instaurase un regim de teroare, aşa cum a reuşit să facă şi acum în numai o săptămână”.

„O vrem pe doamna Ivanovici înapoi”, ne spun cu sufletul la gură şi cu lacrimi pe obraji câteva cadre didactice care au avut curajul să vorbească cu noi, dar ne-au rugat să le  protejăm identitatea, pentru că se tem de răzbunarea actualei directoare.

„A început să ne fabrice dosare”

„Sigur e chestiune politică la mijloc. De ce până pe data de 10 noiembrie a fost bună directoarea lăsată ca înlocuitor de doamna Ivanovici? Apoi a trebuit să fie schimbată cu Aurelia Melinte?”

„Cum a ajuns la conducere, am început să aflăm că a umblat în dosarele noastre personale, a făcut copii după documente şi că are de gând să ne dea afară sau să solicite să fim plătite mai puţin, pentru că nu avem studii superioare”.

„Suntem de o săptămână într-un stres cumplit. A început să ne fabrice dosare să se răzbune pe noi. Dacă nu am fi avut studiile necesare, nu ne-ar fi angajat ISJ-ul, că doar am venit prin titularizare şi pretransfer aici, nu ne-am angajat singure”, mai spun cadrele didactice.

„A vrut să ne ia orele suplimentare”

Alt stres generat de Aurelia Melinte a fost faptul că a încercat să „umble” la încadrarea stabilită de ISJ, la mijlocul anului şcolar. „Noi avem nişte ore suplimentare. Foarte puţine pentru fiecare cadru didactic. Vrea să le ia şi să angajeze un om pe ele.

Şi orele de desen ale doamnei directoare Ivanovici vrea să le dea altcuiva. Am vorbit la sindicat şi i s-a transmis că e ilegal ce face. Deocamdată s-a potolit. Dar cine ştie ce-i mai vine în minte mâine”, spun cadrele didactice.

Puţină lumină

În urmă cu câţiva ani, inspectorul general de atunci, Vasile Ciuchină, a revocat-o din funcţie pe directoarea Aurelia Melinte, deoarece a fost prinsă cu nişte nereguli financiare. Achiziţionase adidaşi la dublu decât preţul pieţei şi unele perechi cu numărul 45.

Pentru nişte copii de până în clasa a VIII-a! (n.a. - sună cunoscut, nu?) Unul dintre motivele revocării ei din funcţie a fost şi atmosfera de teroare pe care o instaurase şi atunci în unitate. Ziarul nostru a scris pe larg la vremea aceea despre toată povestea.

„Nu are calităţi manageriale”

Constantin Ciosu şi Valeriu Diculescu – liderii de sindicat unde sunt afiliaţi angajaţii de la „Emil Gârleanu” -  susţin că ISJ a făcut o greşeală numind-o în funcţie pe Aurelia Melinte:

„Nu are calităţi manageriale şi asta s-a dovedit în urmă cu câţiva ani, când a fost destituită din funcţie”, susţine Valeriu Diculescu.

„Nu este nimic adevărat”

La rândul ei, Aurelia Melinte susţine că este acuzată pe nedrept de colegii ei:

„La şcolile ajutătoare au dispărut catedrele de limba română, matematică şi alte specializări de discipline de cultură generală. Sunt numai posturi de psihopedagogi”.

„Cele mai multe dintre cadrele didactice sunt angajate în şcoală cu foste decizii, deşi posturile lor au dispărut. Am vorbit la ISJ cu doamna Saulea şi mi-a spus că se poate rezolva problema prin întocmirea unor acte şi prin detaşare. Eu chiar nu am nimic cu colegii mei”.

„Dar sunt director, semnez statele de plată şi am o răspundere. Salarizarea trebuie să se facă corect. Chiar dacă sunt director pe o perioadă determinată, lucrurile trebuie făcute corect, pentru că sunt răspunzătoare de ceea ce fac”, ne-a declarat Aurelia Melinte.

Am întrebat-o de ce nu a transmis toate aceste lucruri colegilor ei şi doar s-a limitat la a vorbi cu o singură persoană din şcoală, aşa cum ne-a declarat chiar ea.

„Nu am ştiut că se va face atâta caz”, a răspuns actuala directoare de la „Emil Gârleanu”. Aceasta susţine că nu-şi doreşte să fie directoare, întrucât i s-a propus acest lucru la 1 septembrie şi a refuzat.

ISJ va face o anchetă

Ieri, nu am reuşit să discutăm cu inspectorul general pe această problemă. Am vorbit doar cu inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu care ne-a spus că nu ştie exact despre  ce este vorba, deoarece la ISJ nu există nicio sesizare pe această temă.

A promis însă că se va face o anchetă în şcoală săptămâna viitoare, când se va întoarce inspectoarea de pe învăţământ special.

Citit 5096 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.